Slatina: Ioana Vâlcea barmaniţa care te ajută să treci criza

Iubeşte meseria de barman şi îi palce să vadă oamenii fericiţi. Are propiul bar de cartier şi trăişte zilnic alături de clienţii ei criza economică.

Meseria i-a ales-o destinul şi după  ce a servit prima dată şi-a dat seama că i se potriveşte ca o mănusă. „M-am dus la şcoala de comerţ. Vroiam să fiu vânzătoare şi asta credeam că sunt până când ne-au luat şi ne-au dus în practică la restaurantul Feroviarul, în gara din Craiova. Când m-am văzut acolo am început să plâng, nu îmi venea să cred ce mi se întâmplă. Am stat pe la bucătărie, dar până la urmă m-au trimis pe sală să schimb scrumiere. Un bătrân m-a văzut cum plângeam şi ştergeam la scrumiere şi mi-a spus că o să am mare noroc cu meseria asta şi mi-a dat 10 000 bacşiş”, îşi aminteşte Ioana.
În scurt timp a învăţat toate tainele meseriei de barman. A înţeles repede rostul zicalei „clientul nostru, stăpânul nostru” şi a început să câştige bacşişuri. „Am început să mă duc cu colegele mele la baruri ca să învăţăm meserie. Ospătăriţele ne ajutau şi ne lăsau pe noi să servim. Mai făceam şi noi un ban şi eram tare mândre când la finalul serii spuneam cât am câştigat.
În scurt timp, am trecut peste concepţia aceea că barmaniţele şi ospătăriţele sunt femei uşoare”, a povestit Ioana Vâlcea.

Are un bar de cartier

După ce a lucrat la restaurante mari din Craiova şi Slatina, Ioana şi-a deschis barul ei. Unul mic, de cartier, fără fiţe. ”Prima dată am lucrat la Restaurantul Oltenia din Craiova, apoi am venit în Slatina şi am lucrat la restaurantul Izvorul Rece din Pădurea Strehareţi, apoi la o cramă şi la o berărie în oraşul vechi. În ’92 mi-am deschis e un bar. Am luat credit de la bancă 600 de lei şi am cumpărat un teren. Nu am vrut să fie unul de fiţe, ci un loc pentru oameni obişnuiţi. Să vină să bea o bere, două la preţ mic, să se simtă în largul lui”, a spus barmaniţa.

Clienţii, trişti şi plini de griji

Vremurile şi oamenii s-au schimbat, iar criza din ultimul an a spart chefurile care se făceau seară de seară în barul Ioanei. „Până acum câşiva ani, lumea era veselă, stătea de vorbă, beau, se distrau până dimineaţa şi cântau, cântau mult oamenii în primii ani după Revoluţie. Acum beau o bere, cel mult două şi pleacă acasă. Au figuri triste, sunt îngânduraţi. Când îi văd cum vin şi stau cu mâna la falcă şi nu vorbesc nimic, mi se rupe inima”, a spus Ioana Vâlcea.
Barmaniţei nu îi plac scanadalurile, iar faptul că a lucrat ani de zile cu oamenii, a ajutat-o să înveţe să aplaneze orice conflict. „La mine în bar nu a fost niciodată un scandal, am o mare putere de convingere. Dacă îl văd pe unul că se enervează, mă duc stau de vorbă cu el şi îl lămuresc imediat”, a spus barmaniţa.


NĂSCUTĂ
8 iulie  1951, comuna Pârşcoveni, judeţul Olt
STUDII
Şcoala de Comerţ din Craiova
FAMILIE
căsătorită, o fată

CE-I PLACE
Trebuie să fiu mereu informată. Citesc presa, mă uit la toate ştirile şi pot să le văd de câte două, trei ori că nu mă plictisesc. Mă bucur când văd oameni fericiţi, care se distrează, care cântă, dar în ziua de azi nu prea mai vezi aşa ceva.

CE NU-I PLACE
Vremurile pe care le trăim acum. Sărăcia, mizeria, minciunile politicienilor, lipsa de responsabilitate a celor care ne conduc. Nu suport hoţii, oamenii falşi şi cei care vor tot timpul să obţină ceva de la semenii lor.

Cum trebuie să fie un barman?
Maleabil, drăguţ cu oamenii. Să zâmbească mereu, să vorbească frumos. Omul vine şi a doua şi a treia oară într-un bar dacă a fost tratat cum trebuie, dacă i s-a adus la timp ce a comandat.

Care a fost cel mai mare bacşiş pe care l-aţi primit?
Un neamţ care venea la Pirrelli mi-a lăsat 200 de lei acum un an de zile. Era a doua oară când venea la mine în bar. I-am refuzat, dar el a inisistat şi i-a lăsat pe masă. Eu nu vreau bacşiş, eu vreau clienţi mulţumiţi care să vină mereu la bar.