Începe distribuirea ajutoarelor alimentare. Zeci de mii de olteni sunt chemaţi la coada umilinţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu câteva luni înainte faţă de anul trecut, în judeţul Olt începe furnizarea de alimente prin Planul European de Ajutoare către Persoanele Defavorizate, program aflat în al patrulea an de derulare în România.

Consilierii judeţeni au aprobat la sfârşitul săptămânii trecute distribuirea produselor către primării, din cele două depozite judeţene – sat Jitaru (oraş Scorniceşti) şi Caracal. Anul acesta, vor fi chemaţi la coada umilinţei 71.452 de olteni, mai puţin cu 12.258 faţă de anul trecut. Dintre aceştia, 4.904 sunt în Slatina. Distribuirea se va face pe baza listelor nominale întocmite cu persoanele cu venituri mici, care cuprinde: 3208 şomeri, 41.315 pensionari cu pensii mai mici de 400 de lei, 12.663 persoane cu handicap şi 14.266 cu venit minim garantat.
Cantităţile de produse aprobate pentru un beneficiar sunt: făină albă de grâu- 13 kg, mălai- 9kg, paste făinoase- 1,6 kg, biscuiţi- 1 kg, orez- 8 kg şi lapte praf- 1,5 kg.
În total, vor fi distribuite în judeţ 2542,016 tone de alimente, cu o valoare de aproximativ 7,5 milioane lei.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite