Incendiu puternic la Vişina Veche de la un cablu electric defect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a provocat pagube importante
Incendiul a provocat pagube importante

Un sătean din comuna Vişina veche s-a ales cu pagube importante din cauza unui incendiu care era să îi distrugă întreaga casă.

Incendiul a izbucnit ieri, în jurul orelor 11.30, la locuinţa unui sătean din comuna Vişina Veche, pe strada Florilor. Dumitru N. a telefonat la pompieri pentru a-I chema în ajutor după ce a constatat că nu poate faţă singur faţă incendiului care ameninţa să se propage la toată gospodăria.

“Ne-am deplasat la locul intervenţiei cu două autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă după apelul telefonic de ajutor în care ni s-a spus despre ce este vorba. Am găsit în flăcări o anexă gospodărească aflată în imediata apropiere a casei proprietarului, precum şi bunurile din interiorul acesteia. Incendiul s-a propagat rapid şi la acoperişul locuinţei. Am acţionat timp de aproape trei ore pentru stingerea focului cu ambele autospeciale, dar tot au existat pagube semnificative”, a declarat plutonier Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt.

image

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

În urma incendiului au fost distruse de flăcări aproape 15 tone de furaje, o tonă de lemne de foc, patru tone de porumb, două tone de orz şi aproximativ 30 de mp din acoperişul casei. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric produs de un conductor defect sau neizolat corespunzător. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite