Incendiu puternic pe râul Olt, la intrarea în Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fumul gros al incendiului a putut fi zărit de la mai mulţi kilometri distanţă
Fumul gros al incendiului a putut fi zărit de la mai mulţi kilometri distanţă

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Matei Basarab” al judeţului Olt au intervenit, marţi - 10 aprilie, pentru stingerea unui puternic incendiu izbucnit la intrarea în municipiul Slatina dinspre Craiova, mai exact, pe malul dinspre comuna Slătioara, pe cea mai mare insulă de pe râul Olt. Două ore s-au luptat pompierii cu flăcările până să reuşească să lichideze incendiul.

Două autospeciale de la ISU Olt au intervenit la faţa locului în jurul orelor 12.00 Cea de-a doua maşină a fost chemată în ajutor după ce pompierii au stabilit că nu se pot descurca doar cu o singură autospecială care venise iniţial la locul incendiului.
„Incendiul a avut loc pe una dintre insulele de pe râul Olt şi a fost ceea ce noi numim << foc deschis >>. Intervenţia a fost grea din cauza vântului extrem de puternic de la locul incendiului, Aproape toată suprafaţa insulei, de aproximativ şase hectare, a fost cuprinsă de flăcări. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a declarat plt.maj. Ionuţ Cârciumaru, purtător de cuvânt al ISU Olt, care a precizat că nu se ştie cine este autorul incendierii.

.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Persoanele depistate că incendiază mirişti, dar nu numai, sunt pasibile de amenzi din partea pompierilor ce variază între 1.000 şi 2.500 lei.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite