În sfârşit, o veste bună pentru profesorii din Slatina! Primăria începe achitarea drepturilor băneşti câştigate în Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadrele didactice din municipiul Slatina care, în ultimii ani, au iniţiat procese din cauza tăierii abuzive de către Guvern a unor drepturi băneşti, îşi vor primi banii înapoi. Plata acestor sume va fi efectuată luna viitoare în cadrul salariilor aferente lunii august. La nivelul municipiului Slatina este vorba despre puţin peste 1.500 de profesori care vor intra în posesia banilor menţionaţi.

Profesorii din Slatina care au fost nevoiţi să lupte în instanţă în ultimii ani pentru a-şi recăpăta banii au, în sfârşit, motive de bucurie. După ce instanţa a dat câştig de cauză cadrelor didactice respective, Primăria Slatina a primit banii luna aceasta pe care urmează să îi plătească profesorilor în contul sumelor oprite ilegal de Executiv. Dacă, în alte municipii din ţară, plata acestor bani se va face chiar în cursul acestei luni, la Slatina acest lucru va avea loc luna viitoare.

”După ani de zile, iată că a venit şi momentul mult-aşteptat de profesori pentru a-şi recăpăta banii pentru care au muncit, dar care le-au fost opriţi din varii motive. Primăria Slatina a primit de la Guvern sumele aferente drepturilor băneşti recâştigate în instanţă de către cadrele didactice din localitate, urmând ca plata efectivă a acestor bani să aibă loc luna viitoare când se va face plata salariilor pe luna august”, a declarat edilul interimar al Slatinei, Emil Popa.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Economice a Primăriei Slatina, suma totală care va fi plătită dascălilor din oraş în contul drepturilor salariale câştigate în instanţă este de circa 4,1 milioane de lei.

”Este vorba despre un număr de 1.570 de profesori din municipiu care urmează să primească, în cadrul salariului pe luna curentă, şi drepturile băneşti din urmă câştigate în instanţă. Banii respectivi au venit în urma ultimei rectificări de buget efectuată de Guvern”, a precizat Alin Calotă din cadrul instituţiei anterior menţionate.

Reamintim că dacălii din toată ţara au atacat în ultimii ani mai multe hotărâri de Guvern prin care le erau anulate o serie de sporuri şi bonificaţii. Judecătorii au dat în toată ţara dreptate profesorilor în disputa cu Statul, obligând autorităţile să returneze banii.

Vă mai recomandăm:

FOTO+VIDEO  Singurul ştrand din Slatina, uitat de autorităţi în bălării

VIDEO  Parcul Piteşti din Slatina, îngrădit de un afacerist după ce s-au investit aici peste 3 milioane de lei bani publici

FOTO  Pădurea Strehareţi din Slatina, oaza de care autorităţil locale îşi amintesc o dată pe an

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite