Hoţi de lucernă opriţi cu focuri de armă la Schitu-Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii olteni au fost nevoiţi să facă uz de armele din dotare pentru a opri un grup de bărbaţi care se aflau la furat de lucernă pe raza satului Catane, comuna Schitu din judeţul Olt. Incidentul s-a petrecut vineri seară.

O patrulă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Olt, formată din patru militari, executa vineri – 4 mai, orele 21.15, o misiune de rutină în apropierea satului Catane, comuna Schitu,în zona conductelor petroliere pe tronsonul Gherceşti – Icoana, conductă aparţinând S.C. CONPET S.A. Ploieşti. La un moment dat, la aproximativ 300 metri de un punct vulnerabil al conductei, jandarmii au observat trei persoane care coseau şi încărcau lucernă într-un autoturism Dacia având numărul de înmatriculare OT-02-LHH.
“Persoanele în cauză au fost identificate cu ajutorul unui binoclu special de vedere pe timp de noapte aflat în dotarea echipei de patrulare. Şeful patrulei a procedat la avertizarea regulamentară a acestora, dar ei au refuzat să se supună somaţiilor şi au încercat să părăsească locul faptei. După executarea avertismentelor verbale s-a tras un foc de armă în plan vertical, persoanele în cauză nesupunându-se nici de această dată, drept pentru care au fost executate patru focuri de armă asupra autoturismului cu armele din dotare, fără să se înregistreze victime sau pagube materiale. În urma executării focurilor de armă au fost prinse două persoane, în timp ce a treia persoană a reuşit să fugă, fiind depistată însă ulterior. Ştiu că este vorba despre ceva ce poate părea minor, dar, în mediul rural, astfel de fapte contează enorm pentru oameni şi sper ca întâmplarea de vineri seară să descurajeze alte persoane care ar avea de gând să încalce legea pe viitor”, a declarat cpt. Constantin Staicu, ofiţer de presă al IJJ Olt.
Cele trei persoane implicate în incidentul menţionat sunt: Marin M. (40 de ani), din comuna Perieţi, cunoscut ca având antecedente penale, Vasile G. (46 de ani), din Slatina, şi Constantin E. (40 de ani), din comuna Perieţi, ultimii doi fiind la prima încălcare a legii.
De menţionat că în portbagajul autoturismului celor trei bărbaţi a fost găsită cantitatea de 120 kg. de lucernă, tăiată şi sustrasă de pe terenul cultivat şi administrat de către numitul Constantin T., din municipiul Slatina. 
Jandarmii au întocmit actele procedurale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă pentru cei trei bărbaţi riscă până la şapte ani închisoare. Dosarul a fost preluat de Secţia de Poliţie Rurală nr. 8 Schitu pentru continuarea cercetărilor.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite