Slatina: Gradina Zoologică va intra în reabilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă bugetul pentru anul 2011 este aproape identic cu cel din 2010, respectiv 94, 6 milioane de lei anul trecut, faţă de 94 de milioane în 2011, edilii oraşului vor amenaja un zoo parc din bani de la bugetul local.

Sătui să mai aştepte, după ce Ministerul Mediului a promis reabilitarea Grădinii Zoologice de la Slatina, până la sfârşitul anului 2010, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, reprezentanţii primăriei locale au hotărât să demareze pe cont propriu lucrările pentru amenajarea parcului.  “Lucrările de modernizare sunt prevăzute să înceapă în 2011, sperăm ca în al doilea semestru, dar mai întâi trebuie actualizat studiul de fezabilitate, care va fi întocmit după altă legislaţie”, a spus Minel Prina city-managerul Slatinei.  Investiţia, în valoare totală de cinci milioane de lei va fi finanţată cu bani de la bugetul local, iar lucrările vor dura doi ani. Proiectul prevede transformarea grădinii zoo într-un parc expoziţional. Suprafaţa va fi extinsă de la trei hectare, cât ocupă în prezent, la cinci hectare. “Această investiţie era absolut necesară pentru a ne apropia de imaginea unui oraş european.  În afară de  parcurile din oraş, slătinenii nu mai aveau niciun alt mijloc de recreere. Lucrarea s-a tot amânat din cauza lipsei de fonduri de la Ministerul Mediului. O să demarăm această lucrare din bani proprii, dar sperăm ca între timp să obţinem fonduri de la Minister”, a spus Ana Anghel, viceprimarul municipiului Slatina.

Zoo-parc european

Proiectul prevede transformarea grădinii zoo într-un parc expoziţional. Suprafaţa va fi extinsă de la trei hectare, cât ocupă în prezent, la cinci hectare. În cadrul noului zoo parc vor fi amenajate locuri de picnic şi spaţii de joacă pentru copii. Înfiinţată în 1979, fiind amplasată în Pădurea Strehareţi, odinioară loc de promenadă pentru slătineni, zona a rămas fără atracţia principală, Grădina Zoologică. La ora actuală, singurele animale care mai “populează”  grădina zoologică sunt câţiva câini vagabonzi, iar poarta este încuiată cu un lacăt mare şi ruginit.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite