Fiul lui Bercea Mondialu’ a încercat să se sinucidă după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Anghel, poreclit Procuroru', se află la închisoare de anul trecut
Laurenţiu Anghel, poreclit Procuroru', se află la închisoare de anul trecut

Laurenţiu Anghel, zis şi Procuroru’, unul dintre fiii interlopului Sandu Anghel (Bercea Mondialu’) din Drăgăneşti-Olt, a încercat să-şi pună capăt zilelor aseară în celula sa din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Colibaşi din oraşul Mioveni, aflat la 15 kilometri de municipiul Piteşti. El a fost găsit la timp de gardieni şi dus la spitalul din localitate, unde a fost stabilizat.

Laurenţiu Anghel, poreclit Procuroru’, condamnat în 2011 pentru complicitate la tâlhărie, a încercat să se spânzure vineri seară, în jurul orelor 22.50, dar unul dintre colegii de celulă a alertat la timp gardienii penitenciarului. Fiul de 24 de ani al cunoscutului interlop Bercea Mondialu’ a fost transportat de urgenţă la spitalul din localitate.

După ce l-au stabilizat, medicii au considerat că rănile pacientului nu necesită internarea, fapt pentru care acesta a fost externat. Laurenţiu Anghel se află în prezent din nou în cadrul penitenciarului Colibaşi din localitatea Mioveni, respectiv la secţia medicală, sub supraveghere. Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care tânărul a recurs la acest gest extrem. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului.

Procuroru’ lui Bercea este încarcerat de anul trecut după ce, împreună cu ginerele tatălui său - Marius Constantin, şi alţi doi prieteni, ar fi tâlhărit o femeie de un lănţişor de aur pe o stradă din Piteşti. Ei au fost prinşi de poliţişti abia la capătul unei urmăriri ca în filme, în dreptul localităţii Albota. Laurenţiu Anghel are de ispăşit o condamnare de nouă ani.

Laurenţiu Anghel a avut mai mult “contacte” cu oamenii legii. În anul 2009, acesta l-a călcat cu maşina pe prietenul unui fost viceprimar din municipiul Slatina, bărbatul având ulterior nevoie de 90 de zile de spitalizare.

Reamintim că tatăl lui Laurenţiu Anghel, respectiv Sandu Anghel – cunoscut drept Bercea Mondialu’, se află şi el la închisoare (Penitenciarul Craiova. n.a.) după ce, în februarie a.c., a fost condamnat de magistrații Tribunalului Olt la şapte ani şi şase luni ani închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat pentru că l-ar fi înjunghiat pe unul dintre fiii fratelui său în februarie 2011.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite