Slatina:Criminalul valutistului Filoftean Jidovu şi-a recunoscut fapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La reconstituirea care a fost făcută zilele trecute în pădurea din Spineni, Mihaiţă Goran, de 25 de ani a povestit cum l-a ucis pe valutist cu un cuţit şi apoi a dat foc maşinii în care Filoftean Jidovu se afla.

În ziua de 17 septembrie 2008, Goran a plecat împreună cu Filofteian Jidovu, zis Luci,către Spineni. Pe drum, cei doi s-au luat la ceartă, spune asasinul. „Ne+am luat la scandal, la bătaie. Din partea lui stângă, din portieră de sub scaun a scos un cuţit. Eu l-am luat fără să spun «bă, termină-te». M-am trezit cu el lângă mine şi fără să vreau l-am lovit cu cuţitul“, a povestit tânărul de 25 de ani, în faţa procurorilor Parchetului General al României.
Maşina carbonizată a valutistului a fost găsită în pădurea Buliga, de la Spineni, la 10 zile de la dispariţie. Anchetatorii au spus de atunci că valutistul şi cămătarul oltean a fost ucis, apoi incendiat. Goran Mihaiţă, fostul vecin al lui Luci, a fost de la început suspectul principal în acest caz. Tânărul a fost arestat imediat ce s-a întors din străinătate, în această vară. Suspectul nu şi-a recunoscut iniţial fapta.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite