Slatina:Reprezentanta României la Eurovision Junior a plecat la Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana Anuţa şi dansatoarele ei au plecat azi noapte la ora 3 spre Ucraina cu gândul de a aduce la Slatina trofeul Eurivision.

Pentru tânăra de 15 ani urmează o săptămână grea, cu repetiţii zilnice. Ioana şi cele 5 dansatoare au pregătit o coregrafie nouă a piesei "Ai puterea în mâna ta" , cu elemente surpriză. După două săptămâni în care a muncit din greu la Bucureşti pentru a-şi pregăti show-ul pentru Eurovision Junior, Ioana Anuţa a plecat azi-noapte la Kiev. Deloc emoţionată, doar puţin răcită, tânăra a declarat pentru Adevărul de Seară, ce modificări s-au făcut în show-ul ei. „Acum două săptămâni am plecat la Bucureşti, am repetat în fiecare zi. Am schimbat aproape în totalitate coregrafia, avem elemente surpriză, am schimbat şi costumaţiile. Totul este diferit acum şi mult mai frumos, desigur“, a precizat Ioana.
Obişnuită cu atmosfera concursurilor, Ioanei nu-i este frică de concurenţi.  A plecat la Kiev cu gândul la victorie. „În primul rând merg să cânt bine, să demonstrez că a fost bună alegerea României şi îmi doresc să ne prezentăm bine, şi eu şi fetele. Plec cu gândul la victorie“, a spus slătineanca.

 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite