FOTO Emilian Nuţu sculptează în lemn de pom fructifer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numit de unii drept un "sculptor al zborului", Emilian Nuţu şi-ar dori să nu mai iasă din atelier şi să sculpteze fără încetare, după cum însuşi mărturiseşte.

Dacă îi priveşti lucrările, primul lucru care îţi vine în minte este numele lui Constantin Brâncuşi. De ce ? Pentru că aproape toate operele realizate de sculptorul Emilian Nuţu sunt inspirate din creaţiile geniului nostru naţional. Numele artistului Emilian Nuţu este unul cunoscut în judeţul Olt, dar nu numai. Numit de unii drept un "sculptor al zborului", artistul plastic şi-ar dori să nu mai iasă din atelier şi să sculpteze fără încetare, după cum însuşi mărturiseşte.

La 60 de ani se simte mai în formă decât oricând. Inspiraţia nu l-a părăsit, deşi recunoaşte că durează şi o viaţă până când să prinzi o idee. “E o treabă şi cu inspiraţia asta că o avem cu toţii, dar numai o parte dintre noi alegem să o cultivăm şi să ne lăsăm duşi de valul ăsta al creaţiei. Aşa apar pictorii, poeţii, sculptorii şi ceilalţi artişti. Restul aleg o viaţă mai pragmatică şi poate că este mai bine aşa. Dar, eu unul, nu regret calea pe care mi-am ales-o”, spune Emilian Nuţu.

image

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO (1) cu lucrările artistului !

Trăieşte când lucrează

Acesta precizează că simte că trăieşte doar atunci când lucrează. Ideile îi vin atât din cultura proprie pe care a adunat-o într-o viaţă, dar şi din trăirile de moment. Brâncuşi rămâne idolul său şi aceasta nu doar datorită faptului că acesta a avut un talent extraordinar în a sculpta, dar mai ales pentru că existenţa şi munca sa au influenţat decisiv secolul XX, crede Emilian Nuţu.

“Brâncuşi este, în opinia mea desigur, cel mai mare român. Toată arta mondială a secolului XX provine de la Brâncuşi al nostru, să ştiţi. El a încheiat un ciclu şi a început un altul. A influenţat tot, şi, când spun asta, mă refer la modul de concepţie şi gândire al artei. De la el s-au inspirat ceilalţi artişti care i-au urmat. Iar noi, la popor şi la conducători în special mă refer, ne-am bătut joc de munca lui”, declară artistul cu regret.

image

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO (2) !!!

Pomii fructiferi, preferaţi ca material de lucru

Datorită talentului său, artistul a executat la comandă o serie de monumente de for public care au fost amplasate la Târgu-Jiu, Slatina, Corabia. De asemenea, are numeroase lucrări expuse în colecţii particulare din România, Franţa, Italia, S.U.A. şi Grecia, precum şi în colecţiile Muzeului de Artă din Craiova şi la Muzeul Judeţean Olt. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din anul 1981.

Ca material de lucru, Emilian Nuţu preferă să lucreze cu lemn din pomi fructiferi – măr, nuc, păr, dar foloseşte des şi lemn de salcâm. Reţeta sa este simplă: bucata de lemn, în funcţie de grosime, este lăsată la uscat ani de zile, operaţiunea durând de multe ori chiar 5-10 ani. Abia după aceea începe munca. Dar lemnul nu este singurul material pe care preferă să lucreze. La fel de cunoscute mâinilor sale îi sunt şi materialele dure, precum bronzul, marmura sau granitul. Deşi nu a făcut până acum o inventariere a lucrărilor sale, acesta estimează că s-au adunat în jur de 400 de lucrări, de toate mărimile.

Dacă îl întrebi ce îşi doreşte, acesta îţi răspunde fără să stea prea mult pe gânduri: “Este un vis, ştiu asta, dar, dacă aş putea, mi-aş dori să nu mai ies din atelier şi să sculptez încontinuu”.

PROFIL:
Născut: 23 iulie 1951, Corabia, judeţul Olt.
Studii: Academia de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" Bucureşti, promoţia 1983
Familie: două fete.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
--- Credeţi în Dumnezeu ?
„Da, deşi recunosc că nu sunt un om foarte religios. Convingerea mea este că, dacă nu ar fi existat, Dumnezeu ar fi trebuit inventat. Adică, în felul său, El a dat un scop oamenilor, i-a ghidat, iar oamenii l-au urmat şi încă o fac”.
--- Regretaţi ceva din viaţa dvs. ?
„Nu, nu sunt genul. Am făcut ceea ce mi-a plăcut, aşa că, după cum spune o vorbă: << Mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul >>. Sper să apuc să mai sculptez încă mult şi bine de acum înainte, cât mi-o mai fi rămas din viaţa asta”.

CE ÎI PLACE:
--- „Îmi place să sculptez. Dacă aş putea, aş face asta fără să mă opresc. Am un milion de idei în cap pe care aş vrea să le fac, deşi ştiu că nu o să apuc”.

 CE NU ÎI PLACE:
--- „Detest minciuna, să ştiţi. O urăsc sub orice formă ar fi ea pentru că scoate tot ce este mai urât în oameni”.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite