Elevii slătineni, învăţaţi să spună NU violenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii au vizionat filmuleţe (foto arhivă)
Elevii au vizionat filmuleţe (foto arhivă)

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională în colaborare cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cu poliţiştii de proximitate au desfăşurat luni o activitate educativ-preventivă la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ din Slatina.

Iniţiatorii acţiunii „Sunt un elev informat!“ au învăţat şcolarii să spună NU violenţei. Liceenii au vizionat filme având ca temă prevenirea violenţei în mediul şcolar, delincvenţa juvenilă, abandonul şcolar sau consumul de droguri. De asemenea, tinerilor le-au fost împărţite pliante conţinut preventiv. „Principalul scop al activităţilor de prevenire este acela de informare şi de formare a unei conduite morale şi civice şi a unor comportamente antiinfracţionale şi antivictimale, în rândul tinerilor“, a spus comisarul şef Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite