Elevii olteni, posibil fără mere în şcoli şi la anul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă anul acesta elevii olteni au aşteptat în zadar merele mult promise pentru a le completa raţia alimentară distribuită la şcoală, acest lucru s-ar putea întâmpla şi în noul an şcolar 2011/2012.

Licitaţia Consiliului Judeţean Olt, postată de două ori pe SEAP până acum, nu a atras niciun ofertant interesat să asigure „porţia de sănătate” pentru cei 37.455 de elevi din clasele I-VIII.
„Considerăm că niciun producător sau comerciant nu a găsit rentabil acest program, în condiţiile în care preţul de 0,315 lei/măr/elev/zi cuprinde nu numai valoarea fructului, ci şi TVA-ul, transportul, buletinul de analize, etichetarea, marcajul şi calibrarea. Vom lansa din nou licitaţia în septembrie, dar la acelaşi preţ, care este stabilit de program”, spune Miruna Sârghie, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Olt.
Potrivit OUG 24/2010, fructele trebuie distribuite în pauza de dinaintea ultimei ore. Greutatea minimă a unui măr trebuie să fie de 90 de grame, iar cea maximă de 150 de grame.
Scopul introducerii fructelor în pachetul alimentar gratuit distribuit în şcoli este acela de a crea obiceiuri alimentare sănătoase, statisticile indicând faptul că obezitatea infantilă este în creştere şi devine un fenomen îngrijorător.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite