Stiri din Slatina

După ger vin trei zile de ninsori abundente şi viscol în Olt

2 februarie 2012, 11:57 |  Autor: Mihaela Lăutărescu | 

Cuvinte cheie: Slatina, Olt, cod galben, ninsori, viscol, ger,

Cod galben de ninsori şi viscol în toată ţara

Cod galben de ninsori şi viscol în toată ţara

 

Meteorologii au emis astăzi o nouă atenţionare. Codul galben de ninsori abundente, viscol şi polei intră în vigoare vineri şi expiră duminică seara.

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că în întreaga ţară, inclusiv în judeţul Olt, va ninge şi va fi viscol în intervalul 3 februarie, ora 10.00 - 5 februarie, ora 20.00. Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi abundente, iar noul strat de zăpadă va depăşi 20 de centimetri. Vântul va bate cu viteză mai ales în sud şi sud-est, rafalele depăşind în aceste zone 50-60 kilometri/oră. Începând de sâmbătă dimineaţa, în sud vom avea parte de precipitaţii sub formă de ploaie sau lapoviţă şi se va forma polei. „Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt a trimis atenţionarea meteorologică către toate cele 112 localităţi din judeţ şi a dispus măsura asigurării permanenţei la sediile primăriilor şi intervenţia promptă pentru îndepărtarea zăpezii de pe drumurile din localităţi“, a spus plutonierul Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole