Slatina: Doi pe loc la ultimul examen de suplinire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slatina: Doi pe loc la ultimul examen de suplinire
Slatina: Doi pe loc la ultimul examen de suplinire

Mulţi dintre aspitranţii la un post de profesor suplinitor nu au ştiut ce probe vor susţine la acest concurs.

Emoţii mari, astăzi,  pentru cei 800 de candidaţi care au participat la concursul de suplinire, ultima şansă a lor de a ocupa un post de profesor. Mulţi dintre viitorii dascăli au venit pentru prima dată la un astfel de concurs, iar de aici au apărut şi neînţelegerile legate de probele pe care le vor susţine. „Eu a terminat facultatea de istorie, iar până acum am lucrat la primărie. Anul acesta m-am gândit să încerc să ocup un post la catedră. Iniţial am înţeles că vom da o probă scrisă, apoi am aflat că examenul va fi oral. Nu am participat la examnul de titularizare, dar m-am pregătit şi nu am mari emoţii“, a spus în această dimineaţă Steluţa Băluţă, una dintre candidate.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) spun că toate neînţelegerile au apărut pentru că majoritatea candidaţilor participă pentru prima dată la un astfel de concurs. „Anul acesta sunt mulţi candidaţi veniţi din afara sistemului şi nu s-au informat despre probele pe care trebuie să le susţină. Suplinitorii calificaţi vor susţine doar proba orală, iar cei necalificaţi dau şi o probă scrisă şi una orală“, a explicat Gabriela Constantinescu, purtătoarea de cuvânt a ISJ Olt.

Învăţământul, o şansă pe timp de criză

ISJ Olt a scos la concurs 350 de posturi, majoritatea frânturi de catedre. Pentru mulţi dintre candidaţi, învăţământul a fost singurul domeniu în care îşi pot găsi serviciu, în vreme de criză. „Aş dori o catedră de economie sau ceva apropiat de acest domeniu. Am terminat anul acesta facultatea şi nu am unde să mă angajez, în altă parte. M-am pregătit şi sper să reuşec“, a spus Remus Defta, de 24 de ani.

Aflaţi ce spun examinatorii despre candidaţii de anul acesta din Adevărul de Seară Slatina de astăzi!

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite