UPDATE VIDEO Mircea Băsescu, acuzat că ar fi fost mituit de Bercea Mondial cu 300.000 de euro/ FOTOREPORTAJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clanul Mondialului a fost luat dis-de-dimineaţă la puricat de sute de jandarmi, poliţişti, mascaţi, procurori şi reprezentanţi ai Gărzii Financiare, care verifică fiecare casă în parte.

UPDATE/ ora 18.00 Procurorul Eugen Iacobescu nu vrea să renunţe la dosarul în care Bercea Mondial este cercetat pentru tentativă de omor. Iacobescu spune că a fost obiectiv cu privire la cercetările efectuate în acest dosar şi că va solicita intervenţia Consiliului Superior al Magistraturii.

UPDATE/ora 4.35  Procurorului Iacobescu i s-a luat cazul. Dosarul va fi preluat de Curtea de Apel Craiova

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul Eugen Iacobescu nu se va mai ocupa de cazul Bercea. Scurgerile de informaţii din timpul anchetei şi implicarea numelui lui Mircea Băsescu au determinat preluarea cazului de către Curtea de Apel Craiova. "La Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi parchetele subordonate nu se află înregistrat şi nu există în lucru la procuror vreun dosar în care să se  efectueze cercetări faţă de BĂSESCU MIRCEA, pentru infracţiunea de trafic de influenţă sau alte infracţiuni. De asemenea, azi 24 martie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. 4¹ Cod procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus preluarea cauzei  în care este cercetat în stare de arest inculpatul Anghel Sandu (zis Bercea Mondial) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.", se arată în comunicat.

image

Palatul lui Bercea, primul verificat

UPDATE/ ora 11.10  Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, anchetatorii caută în casele lui Bercea cuţitul cu care a fost înjunghiat nepotul său. " Urmare autorizaţiilor de percheziţie emise de Tribunalul Olt, la solicitarea procurorului, în ziua de 24 martie 2011 s-a  procedat la efectuarea  de percheziţii domiciliare la locaţiile deţinute de numiţii  A.I., A.C., A.Gh. şi S.M, cercetaţi sub aspectul infracţiunilor  de  spălare  de bani şi evaziune  fiscală. Cu ocazia percheziţiilor s-au ridicat înscrisuri şi obiecte necesare stabilirii activităţii infracţionale şi s-a instituit sechestru asigurator. Au fost efectuate percheziţii şi la imobilele deţinute de inulpatul Anghel Sandu în vederea  ridicării cuţitului folosit  la săvârşirea  infracţiunii de tentativă de  omor, pentru care este cercetat în stare de arest preventiv.", se precizează în comunicat.

image

Una dintre surorile lui Bercea susţine că toţi fraţii depozitează banii la mama lor

UPDATE/ ora 10.00  Percheziţiile continuă la Drăgăneşti. În timp ce Garda Financiară verifică documentele punctelor comerciale pe care le deţine sau le controlează Sandu Anghel, câte un echipaj al forţelor de ordine scotoceşte fiecare casă în parte deţinută de clan. În urma percheziţiilor, a fost ridicat un seif cu sume importante de bani şi bijuterii. Seiful a fost dus la sediul poliţiei. Reamintim că în casele lui Bercea se caută inclusiv un act medical despre care se ştie că a fost emis de un medic craiovean cu un diagnostic menit să-i asigure scoaterea din arest, adeverinţă pentru obţinerea căreia s-ar fi plătit nu mai puţin de 500.000 de euro.

Între timp, procurorul de caz Eugen Iacobescu s-a deplasat la Slatina, pentru a verifica o casetă închiriată de Bercea la o bancă, unde se presupune că interlopul are depozitate bunuri şi documente de valoare.

image

Fiecare casă a fost verificată în amănunt

Mircea Băsescu, despre mita lui Bercea: "Nici vorbă de aşa ceva!"

Ora 9.00  Oraşul Mondialului a fost împânzit de forţe de ordine şi autorităţi, care verifică averea lui Sandu Anghel, dar şi pe cea a rudelor. Se caută arme şi acte ale caselor pentru care nu se plăteşte impozit. Deja s-a stabilit că în ceea ce-i priveşte pe fraţii interlopului este vorba de o evaziune fiscală de 15 miliarde lei vechi şi s-a decis instituirea sechestrului pe vile. Surse din cadrul anchetatorilor spun că Mircea Băsescu, fratele preşedintelui ţării, ar fi fost mituit de Bercea cu suma de 300.000 de euro, pentru a interveni într-unul din dosare, urmând ca acesta să mai primească 400.000 de euro. Cercetările continuă în acest caz.

image

În timp ce echipa mixtă de control caută în casele lui Bercea inclusiv un act medical despre care se ştie că a fost emis de un medic craiovean cu un diagnostic menit să-i asigure scoaterea din arest, la sediul Poliţiei Drăgăneşti a fost audiat unul dintre nepoţi. De verificări nu a scăpat nici Primăria Drăgăneşti, echipa de control analizând dosarele de ajutor social şi posibilitatea ca membri ai familiei Sandu să figureze ca asistaţi.

Văzând că nu mai au scăpare, femeile din clan s-au agitat şi au început să se vaite, devenind agresive cu reporterii.

Descinderea continuă la Drăgăneşti, după care urmează casele din Slatina şi cele din Bucureşti.

CITEŞTE TOATE DETALIILE ACESTUI CAZ:

IPJ Olt a decis retragerea permisului de port-armă şi a armelor pe care le deţine Bercea

Lui Bercea i s-a făcut rău în sala de judecată

Avocaţii lui Sandu Anghel: "Bercea Mondial e marcă înregistrată în România", "e un brand, un leader în lumea afacerilor"

Clanul Bercea: din cocioabe în palate

VIDEO Justiţia lui Bercea

Slatina: VIDEO/ Cum l-a călcat cu maşina pe prietenul consilierului judeţean din Slatina copilul lui Bercea Mondial

FOTOGALERIE Averea lui Bercea Mondial. Vezi ce palate are în Slatina şi Drăgăneşti

Bercea, dosarele şi cumetriile

Slatina: Bercea către colegii de celulă: “Ridicati-vă, eu sunt Bercea Mondial, faceţi patul că trebuie să mă culc!”

Slatina: Interlopul Bercea Mondial: „Nu m-a arestat toată ţara, m-au «arestat» ai mei. Nişte proşti!“

Slatina: Bercea Mondial a fost arestat pentru 29 de zile

Avocatul lui Bercea: „Nu sunt probe care să arate vinovăţia lui, sunt doar nişte indicii!”

Procurorul Iacobescu: „Avem probe zdrobitoare împotriva lui Bercea. Prin arestarea lui s-a tăiat subvenţia la mai multe persoane sus-puse!”

Slatina: Iacobescu: „Bercea va trebui să spună cum şi-a construit imperiul financiar şi pe cel imobiliar. Vorbim despre o caracatiţă în jurul lui"

  După Bercea potopul: soţia interlopului, dar şi un apropiat al acestuia, urmăriţi penal

Arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile pentru Bercea Mondial

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite