Daniel Oprescu a dus echipa Slatinei în Liga a II-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A jucat fotbal la Metalurgistul Slatina şi UTA Arad. A promovat formaţia Alro Slatina în eşalonul secund, iar în prezent pregăteşte echipa FC Piatra Olt, cu care îşi doreşte să aibă rezultate bune.

Deşi a fost un elev foarte bun, participând la olimpiade de matematică şi fizică, a ales încă de la o vârstă fragedă să joace fotbal. Chiar dacă tatăl său nu a fost de acord cu această opţiune, Daniel Oprescu şi-a urmat visul. A început pe stadionul din Piatra-Olt, cu echipa Rapid, iar în decursul carierei a evoluat pentru formaţii din Slatina, Turnu Severin, dar şi din Arad. “Stăteam lângă stadion şi eram tot timpul acolo, de dimineaţa până seara. Acest lucru nu se mai întâmplă cu copiii din ziua de azi. Am început la opt ani, la juniorii lui Piatra Olt, după ce un antrenor m-a văzut jucând şi mi-a zis să vin la antrenamente”, îşi aminteşte Oprescu.
La 16 ani a debutat în Liga a IV-a, iar mama sa l-a susţinut foarte mult. “Jucam mijlocaş ofensiv şi în primul sezon am dat 16 goluri. Mama m-a susţinut foarte mult să fac sport. Tata mai puţin, pentru că la acea vreme fotbaliştii nu erau bine văzuţi. Învăţam foarte bine, îmi plăceau matematica şi fizica, şi voia să urmez ceva în domeniu”, spune el.

Remarcat de Jackie Ionescu

Daniel Oprescu a jucat la echipe precum Metalurgistul Slatina, Drobeta Turnu Severin, UTA, CPL, West Petrom, Telecom, Gloria Arad, CNM Pâncota şi Naţional Sebiş. Şi-a început apoi şi cariera de antrenor, iar rezultatele nu au întârziat să apară. “Am jucat doi ani la Metalurgistul, care era în Divizia B, dar au picat. Am ajuns la Drobeta, în Divizia C, unde am stat destul de puţin. La un meci amical m-a văzut Jackie Ionescu şi m-a luat la UTA, în eşalonul secund. La Arad am mai jucat pentru echipe de Divizia C. Printre alţii i-am avut ca antrenori pe Marcel Coraş şi Mihai Ţârlea”, a mai spus antrenorul.

Iubeşte mult fotbalul

În iarna acestui an, Oprescu a venit la echipa de fotbal Alro Slatin pe care a promovat-o în Liga a II-a. “Am crezut tot timpul în această promovare. Atmosfera în lot era bună, dar era puţin tensionată la nivel de conducere tehnică şi administrativă. Am câştigat meciul din ultima etapă cu 1-0 şi ne-am atins obiectivul. Am promovat cu Alro Slatina, dar pentru mine, ca antrenor, cea mai bună performanţă urmează să vină. Îmi doresc să fie cu FC Piatra Olt, echipa pe care o pregătesc acum”, a încheiat Daniel Oprescu. “Iubesc foarte mult fotbalul. Şi băiatului meu îi place acest sport, stă pe teren de dimineaţa până seara. Sunt mândru de el şi sper să ajungă să joace fotbal la un nivel înalt, a mai spus Oprescu.

Profil:

Născut. 16 decembrie 1971, Craiova
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică, Bucureşti
Familie. Căsătorit, un copil

Ce-i place
Sunt un adept al principiilor şi încerc pe cât posibil sa nu fac rabat de la ele. Iubesc muzica de calitate. Îmi place să citesc.
 
Ce nu-i place
Minciuna. Detest nesinceritatea. Nu îmi plac oamenii nepunctuali şi cei care nu se ţin de cuvânt.

Întrebări şi răspunsuri:

Se îndreaptă copiii din zilele noastre către fotbal?
În ziua de azi tinerii nu mai sunt interesati de sport. Şi nu e vina lor, ci a celor care promovează acest lucru. E o problemă a sistemului, dar şi a părinţilor, care nu-i îndrumă sa facă mişcare.

De ce ar avea nevoie un tânăr pentru a juca fotbal la nivel înalt?
Dincolo de anumite calităţi, trebuie să nu renunţe niciodată. Dacă are un vis, să creadă în el până la capăt şi atunci sigur va reuşi.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite