Slatina: Craiova fierbe înaintea derbiului cu Rapid
0
Alb-albaştrii din Bănie au nevoie diseară de un rezultat bun cu giuleştenii pentru a-şi recăpăta încrederea, dar şi pentru a readuce lumea la stadion.
Află ce pronostic dă Gică Craioveanu la Ştiinţa - Rapid
SONDAJ / Ce crezi că va face Universitatea în derbiul cu Rapid?
Suporterii olteni nu s-au înghesuit pe arena Ion Oblemenco decât la meciul de debut cu Dinamo. Acum, când Ştiinţa se află în faţa unui alt derbi, alb-albaştrii speră ca publicul să le fie alături în număr cât mai mare. „Nu avem decât varianta victoriei. Trebuie să câştigăm pentru noi, dar şi pentru suporterii, pe care îi aşteptăm în tribune“, susţine directorul executiv Dan Stălinescu. „Meciul cu Rapid este foarte important pentru noi. Publicul oltean este unul de rezultat şi doar succesele aduc lumea la stadion“, este de părere şi finanţatorul Adrian Mititelu.
Cu excepţia lui Dănănae (accidentat) şi a lui Baird (incert), tehnicienii Ştiinţei au la dispoziţie tot lotul, inclusiv pe Josh Mitchell, revenit după şase luni de pauză. Dorel Stoica a acuzat unele probleme medicale, dar doctorul Stamatescu susţine că prezenţa căpitanului în teren este sigură.
Rapidiştii vor continuitate în rezultate
Giuleştenii au sosit de aseară în Bănie, Viorel Hizo fiind convinsă că echipa sa poate obţine un rezultat favorabil diseară. „Craiova a început mai greu campionatul, vine după o înfrângere, dar este o echipă bună. Are câţiva jucători foarte buni, care formează un grup destul de puternic. Va fi un meci greu pentru noi, dar avem nevoie de victorie pentru a avea continuitate. Până nu vom obţine trei succese consecutive consider că nu putem urca în clasament. Cred că putem obţine un rezultat bun la Craiova“, a spus antrenorul Rapidului.

Palmaresul este de partea Craiovei
La capitolul confruntări directe, Universitatea conduce detaşat, din cele 72 de meciuri cu Rapid oltenii câştigând 35, 15 partide încheindu-se la egalitate şi în 22 impunându-se giuleştenii. La Craiova, din 37 de dispute (una de cupă), alb-albaştrii au obţinut 28 de victorii, şapte au fost remize şi doar în două rânduri rapidiştii au fost mai buni: pe 29 noiembrie 1998 (scor 1-0) şi pe 22 septembrie 2002 (scor 3-1). În acele sezoane, adversarii de astăzi aveau să iasă campioni. Sezonul trecut, Ştiinţa a fost mai bună, remizând, 0-0, acasă şi câştigând categoric în Giuleşti, scor 3-0.
Meciul Universitatea Craiova - Rapid Bucureşti va putea fi urmărit LIVETEXT şi FOTO pe www.adevarul.ro.
Vezi golul marcat de Florin Costea în poarta Rapidului, în sezonul 2007-2008
Vezi golul anulat lui Baird într-un meci cu Rapid