Consiliul Judeţean Olt a premiat primii elevi olimpici ai anului. VEZI cine sunt cei mai buni elevi din judeţ!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Olt a premiat, sâmbătă – 5 mai, un număr de 17 elevi care au avut rezultate notabile la olimpiadele şcolare naţionale din acest an organizate până în acest moment. Premierea a avut loc în cadrul unei ceremonii derulate la sediul instituţiei, premiile elevilor constând în sume însemnate.

Instituţia Consiliului Judeţean Olt a premiat, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sala de şedinţe “Europa”, cei mai silitori elevi ai judeţului care au avut rezultate notabile la olimpiadele şcolare naţionale din acest an organizate până acum. Elevii au fost răsplătiţi cu premii constând în bani, sumele fiind unele importante: 1.000 de lei pentru premiul I, 700 lei pentru premiul II şi 400 lei pentru premiul III.
Premierea propriu-zisă a fost oficiată de către preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu. “Este o onoare pentru mine să mă aflu, astăzi, printre voi – cei mai buni elevi ai momentului în acest an. Sunteţi o mândrie pentru mine, pentru noi – locuitorii judeţului, pentru părinţii voştri şi, nu în ultimul rând, pentru voi înşivă. Faptul că astăzi primiţi acest premiu este o răsplată a muncii voastre din acest an şi, de ce nu, de până acum pentru că mă gândesc că aţi mai participat la olimpiade până acum, darn u aţi avut rezultatele notabile de acum. Vă doresc să puteţi continua în acest nod pentru că o veţi face pentru voi”, le-a spus Paul Stănescu elevilor care au luat locul pe scaunele de la masa rotundă unde, de obicei, se află consilierii judeţeni.
Elevii au primit, pe lângă premiile în bani, şi câte un buchet de flori şi cărţi specifice profilului unde au obţinut rezultatele pentru care au fost premiaţi.

Premii importante pentru cei mai buni elevi ai anului

Elevii premiaţi sâmbătă pentru premiul I au fost următorii: Ştefania Neagu (clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina, disciplina – lb. română), Ana Maria Şerban (clasa a XI-a, Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” Slatina, pedagogie psihologia vârstelor), Elena Monica Truşcă (clasa, a VIII-a, Şcoala Generală „George Poboran” din Slatina, religie), Cristian Ştefan Popa (clasa a VI-a, Şcoala cu clasele I-VIII „N. Titulescu” Caracal, matematică), Flavia Ciontu (clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” din Balş, lb. franceză), Ionela Solbă (clasa a XII-a, Colegiul Tehnic „Danubius” din Corabia, technician în agricultură).

image

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Pentru premiul II au fost premiaţi cu câte 700 de lei: Simina Andreea Barbu (clasa a V-a, Şcoala Generală „Eugen Ionescu” din Slatina, limba română), Carmelo Pană (clasa a VII-a, Şcoala Generală „Eugen Ionescu” din Slatina, educaţia fizică-tenis de masă), Nicuşor Adrian Popescu (clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” din Balş, limba franceză), Roxana Mănescu (clasa a X-a, C.N. „Ion Minulescu” din Slatina, lb. germană), Alexandru Burnei (clasa a XII-a, C.N. „Ioniţă Asan” din Caracal, ştiinţe socio-umane/economie).
Şase elevi au fost premiaţi cu câte 400 de lei: Roxana Elena Cismaru (clasa a IX-a, C.N. „Ion Minulescu” din Slatina, lb. germană), Maria Tudosie (clasa a III-a, Liceul „Tudor Vladimirescu” din Drăgăneşti-Olt, educaţie civică), Alexandru Ionel Petruşcă (clasa IX-a, C.N. „Ion Minulescu” din Slatina, geografie), Georgeta Adriana Bălan (clasa a X-a, C.N.V. „N. Titulescu” Slatina, pedagogie-psihologie generală), Amalia Jumugă (Liceul „Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt, educaţie civică) şi Adina Diaconu (clasa a VI-a, Şcoala Generală „Eugen Ionescu” Slatina, educaţie fizică-tenis de masă).

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite