Compania de Apă Olt, prădată de hoţii de fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de Apă Olt şi sediul unei societăţi comerciale din Slatina au fost prădate în weekend de hoţii de fier vechi.

Oamenii legii din Slatina au avut un weekend plin din cauza hoţilor de fier vechi, care străbat oraşul cu căruţele căutând obiecte pe care le-ar putea vinde apoi la centrele de colectare. Prima lovitură a fost dată de doi bărbaţi, care au prădat Compania de Apă. „O patrulă de siguranţă publică, din cadrul Poliţiei municipiului Slatina -  Biroul Ordine Publică Urban, în timp ce executa serviciul de patrulare, pe strada Vlad Ţepeş, din localitate, a depistat două persoane de 48 şi 33 ani, din municipiul Slatina, care se deplasau cu un vehicul cu tracţiune animală, în care au fost găsite 9 capace de canalizare din fontă“, a spus comisarul şef Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Potrivit poliţiştilor, cei doi au furat capacele de canalizare de pe străzile Vlad Ţepeş, Andrei şi Strehareţ din Slatina. Prejudiciul, în valoare de 2.000 lei a fost recuperat, iar bunurile au fost predate Companiei de Apă Olt. Oamenii legii au întocmit acte premergătoare şi fac cercetări în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Prinşi la furat, în curtea unei firme

Tot în acest weekend, au fost prinşi trei tineri, dintre care doi minori, care furaseră fier vechi, de data aceasta din curtea unei societăţi comerciale. Poliţiştii au fost sesizaţi de un cetăţean care i-a văzut pe aceştia în timp ce transportau fierul cu o căruţă. „Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că persoanele în cauză au sustras bunurile, în valoare de 500 lei, pe care le transportau în atelaj, din curtea unei societăţi comerciale. Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale“, a spus Claudia Radu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite