Colegii învăţătoarei în greva foamei: „Să renunţe la protest, e un cadru didactic exemplar!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegii Cristinei Anghel nu vor să comenteze prea multe despre decizia învăţătoarei de a intra în greva foamei, însă recunosc faptul că îşi merită drepturile pentru care luptă.

"Este decizia individuală a dânsei de a intra în greva foamei datorită faptului că nu şi-a primit drepturile salariale restante din ultimii ani. Noi o aşteptăm la şcoală pentru că în toţi anii de când suntem colegi nu am avut nicio problemă cu dânsa. Este un cadru didactic exemplar", susţine Răzvan Băţăgan, profesor de istorie la şcoala nr. 2 din Caracal.

image

Învăţătoarea Cristina Anghel face greva foamei, nemulţumită de faptul că i-a fost tăiat salariul

DRAMATISM O învăţătoare este în stare gravă după o lună de greva foamei, ca protest faţă de tăierile lui Boc

Directorul şcolii, Silviu Frăsineanu, spune că învăţătoarea Cristina Anghel (foto) a avut rezultate bune, clasele pe care le-a coordonat fiind printre cele mai bune din şcoală. "Noi o aşteptăm la şcoală. Sperăm să se găsească o soluţie pentru a ieşi din această situaţie.Chiar astăzi am vorbit cu dânsa la telefon pentru a-i transmite că i-a fost aprobată cererea de concediu medical. Alţi profesori au ales să dea în judecată statul şi cu siguranţă vor câştiga. Dânsa nu a vrut să urmeze aceasă procedură juridică", a declarat directorul Silviu Frăsineanu.





xInspectorul şcolar Matei Claudiu

image

Învăţător la aceeaşi şcoală este inspectorul şcolar Matei Claudiu. Cadrul didactic, rudă cu învăţătoarea Cristina Anghel a povestit că femeia a mai făcut greva foamei în urmă cu doi ani. "A făcut greva foamei 36 de zile pentru că justiţia nu îi era pusă în aplicare o hotărâre judecătorească. A reuşit în cele din urmă să obţină banii pe care îi cerea despăgubire pentru un imobil revendicat. Este vorba de o sumă de peste un miliard", a povestit inspectorul şcolar.



Elevii de la Şcoala nr. 2 din Caracal îşi aşteaptă învăţătoarea înapoi la catedră


La fel de nerăbdători să o vadă pe învăţătoarea acasă sunt şi foştii elevi. Ioana Benescu (14 ani) a fost eleva învăţătoarei pentru patru ani. Aceasta susţine că învăţătoare s-a comportat exemplar la ore şi că aşteptă să iasă din spital. "Îmi pare rău ce s-a întâmplat cu doamna învăţătoare. Este o persoane deseobită de la care am avut ce învăţa", spune tânăra.

Cristina Anghel: "Deja nu mai duc o luptă pentru a câştiga o sumă de bani"

image

Pe un pat al secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului din Caracal o găsim pe învăţătoarea Cristina Anghel. Cadrul didactic ne povesteşte că ieri a acceptat medicamentaţia oferită de spital, însă începând de astăzi o va refuza. "Deja nu mai duc o luptă pentru a câştiga o sumă de bani, ci duc o luptă pentru principii. Duc o luptă pentru principii într-un stat de drept, care de fapt nu este de drept.În aceste momente sunt două variante: ori eu, ori ei", susţine învăţătoarea.


image

Întrebată de jurnalişti ce crede că s-ar putea întâmpla în următoarele şapte zile, cadrul didactic susţine că sunt şanse de cinci la sută să moară. "Nu cred că voi muri deşi sunt şanse de cinci la sută. Lupt în continuare împotriva sistemului pe care sper să îl înving. După ce voi reuşi, sunt sigur că şi alte cadre didactice îşi vor recâştiga drepturile mult mai uşor, dar nu prin greva foamei ca mine", susţine Cristina Anghel.

Învăţătoarea spune că dacă îşi va câştiga drepturile va fi ca şi cum ar "sparge un munte" denumit sistemul instituţional din România.

Învăţătoarea se află în greva foamei de pe data de 24 august 2010, ieri fiind internată la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului din Caracal. Femeia refuză să iasă din forma de protest până la soluţionarea cererii sale de neaplicare a legii de reducere a salariilor bugetarilor cu 25 de procente. Femeia susţine că trebuie primească drepturi salariale restante din octombrie 2008.

Primarul Municipiului Caracal, Gheorghe Anghel, şi managerul Spitalului Caracal, Octavian Popescu, au stat de vorbă cu învăţătoarea convingând-o ieri să accepte tratamentul şi alimentaţia artificială. Astăzi, învăţătoarea a refuzat din nou tratamentul medicamentos. Femeia a slăbit 10 kilograme iar starea ei de sănătate s-a agravat fiindcă se alimentează numai cu apă mineral cu lămâie şi cafea cu zahăr.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite