FOTOGALERIE: Cea mai cunoscută fântână arteziană din Slatina, făcută “franjuri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii de la Hiwaters par a lucra în stilul din balada meşterului Manole…
Muncitorii de la Hiwaters par a lucra în stilul din balada meşterului Manole…

De mai bine de o lună, fântâna arteziană din centrul municipiului Slatina, amplasată lângă sediul Poştei, arată ca după război. Oficialităţile spun că este vorba doar despre lucrări de revizie, dar slătinenii s-au plictisit deja de modul cum se lucrează neîncetat la acest obiectiv fără să se vadă „luminiţa de la capătul tunelului”.

Lucrările la „Fântâna Speranţei”, cum pompos a fost numită după modernizarea din anul 2004, ar fi trebuit finalizate până la această oră având în vedere că ele au început în urmă cu mai bine de o lună. Din păcate, ritmul în care lucrează oamenii firmei Hiwaters SRL din Rm. Vâlcea este unul cel puţin lent. Societatea menţionată a preluat, din 25 august 2010, tot ce înseamnă lucrări de întreţinere şi reparaţii la fântânile arteziene de pe raza municipiului în urma unei licitaţii prin care Primăria Slatina a concesionat pe 30 de ani întreg serviciul public de administrare a domeniului public şi privat din oraş unui concern alcătuit din trei firme: Hiwaters Rm. Vâlcea, Rupiah SRL Slatina şi Fraicom SRL Slatina. Suma contractului în cauză este una colosală pentru orice oraş din ţară, darămite pentru un municipiu precum Slatina cu 76.000 de locuitori – 800 milioane de lei.
Administratorul public al primăriei, Minel Prina, a declarat că lucrarea la cea mai veche fântână arteziană din oraş constă în diverse operaţii de revizie tehnică. “De când a fost modernizată (în 2004, n.a.), fântâna arteziană de la Poştă a suferit şi un proces de degradare pe care încercăm acum să îl remediem. Din păcate, problemele au fost mai mari şi de aceea s-au prelungit lucrările până acum. Oricum, până la finele lunii ne aşteptăm ca arteziana să fie din nou funcţională”, a precizat Prina.

“Parcă şi-ar bate joc, nu alta!...”

Printre detaliile ce ţin de actualul proces de reabilitare al celei mai cunoscute fântâni arteziene din capitala judeţului Olt se numără scoaterea şi înlocuirea vechiului pavaj de travertin şi granit, înlocuirea celor 100 de becuri ale instalaţiei de iluminat subacvatice nocturne şi diurne, amplasarea de pompe şi gheizere noi etc.
„Fântâna Speranţei” este cea mai veche şi mai cunoscută arteziană din Slatina. Aceasta a fost complet reamenajată în anul 2004 cu preţul de 380.000 de lei, lucrarea fiind efectuată de firma AC Ind Slatina. Proiectul artezienei a fost conceput de o firmă din Timişoara şi, deşi a păstrat forma iniţială a fântânii, a venit cu o serie de noutăţi adaptate perioadei când investiţia a fost scoasă la licitaţie.

„Fântâna Speranţei” în prezent...

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Slătinenii care circulă mai des prin centrul oraşului sunt nemulţumiţi de ritmul în care decurg lucrările la fântână. “Am văzut muncitori lucrând la fântână, dar nu ştiam ce fac. Am văzut doar cum tencuit fundul fântânii, apoi, la câteva zile, s-au apucat să distrugă tot ce făcuseră înainte! Nu îmi venea să cred ce vedeam! Parcă şi-ar bate joc, nu alta! Aşa este când e vorba despre bani în ţara asta”, a spus Mihai T., din municipiu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite