Slatina: Carbonizat în propria casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din comuna Studina şi-a găsit sfârşitul astăzi, în urma unui incendiu produs în gospodăria sa.

Casa bărbatului a luat foc în jurul orei 12.00. Pompieri de la Garda de intervenţie Vişina au venit să stingă incendiu. Ajunşi la locul evenimentului, militarii au aflat de la localnicii din Studina că este posibil ca proprietarul să fie în locuinţă. Au acţionat rapid şi au stins focul în scurt timp, însă nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului de 54 de ani.
„După stingerea flăcărilor care au mistuit bunurile de mobilier şi electornicele din camera respectivă, pompierii au găsit trupul carbonizat al proprietarului Gheorghe V. de 54 ani. Echipa de cercetare a evenimentului, compusă din pompieri, procurori şi poliţişti a stabilit că tragedia s-a produs de la un scurtcircuit electric generat de o priză defectă de la care se alimenta televizorul. Proprietarul casei, care probabil dormea, a fost surprins de incendiul care a urmat“, a spus locotenent colonelul Cristian Coitoru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite