Blestemul familiei Spak: Unchiul omului de afaceri s-a înjunghiat în inimă la Fabrica de Mezeluri din Caracal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ruda unuia dintre cei mai bogaţi olteni s-a sinucis în urmă cu 35 de ani. Apropiaţii spun că afaceristul Constantin Spak a fost urmărit de cifra 9: s-a căsătorit, s-a operat şi a murit într-o zi de nouă.

Cunoscuţii omului de afaceri care s-a sinucis sâmbătă sunt şocaţi de gestul acestuia. Oamenii spun că în ultima perioadă Constantin Spak, de 58 de ani, era tot mai trist şi căzuse într-o depresie. “Ultima dată când am vorbit cu el mi-a zis că nu se simte foarte bine. Era abătut în ultima perioadă de timp, da nu a lăsat să se înţeleagă faltul că ar avea de gând să îşi ia viaţa. Nea’ Costică, aşa cum îi spuneam, era un om muncitor, cinstit , care ajuta pe orcine apela la el. A făcut multe lucruri bune pentru oraşul Potcoava, a creat locuri de muncă, a fost implicat în numeroase evenimente care au avut loc pe raza localităţii”, a spus Forin Mateiana, primarul oraşului Potcoava.

Potrivit apropiaţilor, după ce a suferit transplantul de ficat, afacerile lui au fost preluate de familie. Pentru a-l menaja, rudele i-au ascuns faptul că afacerea merge din ce în ce mai prost, iar angajaţii nu îşi mai primeau la timp salariile. Bărbatul a aflat de curând toate aceste lucruri şi le promisese angajaţilor săi că va face tot posibilul să le plătească salariile până la Paşti.

image

Apropiaţii lui Constantin Spak i-au adus un ultim omagiu

Dator la bănci

Afaceristul, care locuia împreună cu familia sa în oraşul Potcoava, a sfârşit în acelaşi mod ca şi unchiul său, Iulius Spak. Potrivit unor surse, în anul 1976, când era şef la Fabrica de Mezeluri din localitate, ruda sa s-a sinucis într-unul dintre birouri. “La ora şapte dimineaţa, Iulius Spak s-a înjunghiat în inimă cu un cuţit de tranşat carnea. A pus cuţitul într-un zid şi s-a înfipt cu pieptul în el. A fost găsit la ora opt, de angajaţii fabricii care au chemat poliţia. Moartea lui Iulius Spak a rămas o enigmă, nici acum nu se şte din ce cauză s-a omorât. Pe vremea aceea, Constantin Spak era tranşator la aceeaşi fabrică, îl luase unchiul său acolo să îl înveţe meserie”, a spus Alexandru Petrişor, fostul şef al Fabricii de Mezeluri din Caracal. Cunoscuţii afaceristului spun că acesta a fost urmărit de cifra nouă. “Coincidenţă sau nu, nea’ Costică s-a căsătorit, s-a operat şi a murit într-o zi de 9. Era un om nemaipomenit, am numai cuvinte de laudă la adresa lui”, a mai spus Mateiana.

“Tatăl lui a murit la 80 de ani”

Surse neoficiale spun că Spak ar fi avut datorii la bănci de peste două milioane de euro, fiind în imposibilitate de a-şi mai achita ratele. Din acest motiv, 12  dintre proprietăţile sale ar fi fost puse sub sechestru. Cristache Stăncioiu, avocatul famuliei Spak, a declarat: “Nu a fost instituit sechestru pe niciuna dintre unităţile lui Constantin Spak. Din cauza faptului că înregistrau pierderi, două sau trei dintre ele au fost introduse în procedura de reorganizare judiciară. Celelalte cinci funcţionează fără probleme. Constantin Spak era un brand foarte bine implementat la nivel de ţară, o marcă înregistrată în Germania şi alte ţări. După operaţia de transplant intrase într-o depresie, care s-a accentuat în ultimul timp”, a precizat avocatul.

image

Cristache Stăncioiu, avocatul familiei Spak

Rudele lui Constantin Spak spun că acesta era consiliat de un psiholog din cadrul Spitalului Fundeni. „Noi am fost la Bucuresti, la Fundeni, când s-a facut operaţia şi chiar ni s-a spus că tratamentul poate avea şi efecte secundare. Ce s-a întâmplat cu fratele meu este din cauza tratamentului. Ştim că umblă tot felul de zvonuri, că tatăl lui s-ar fi sinucis, dar nu este adevărat, tatăl lui a murit la 80 de ani, de moarte bună”, au spus Rodica, sora lui Spak, şi soţul acesteia. 

Omul de afaceri va fi înmormântat astăzi, în jurul prânzului, la Cimitirul Strehareţi din municipiul Slatina.







Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite