„Biliard” cu trei maşini la Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei autoturisme au fost avariate serios la Slatina în urma producerii unui accident de circulaţie produs miercuri, 10 august, orele 22.00. Neatenţia unui şofer, combinată cu apetitul acestuia pentru alcool au făcut ca incidentul să nu poată fi ocolit.

Ionuţ V., de 20 de ani, din localitate, în timp ce conducea pe strada Nicolae Bălcescu autoturismul proprietate personală Dacia Nova, pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum - carosabilul fiind umed din cauza ploii, a derapat şi s-a izbit violent de un autoturism parcat regulamentar pe acostament. Dacia a fost apoi proiectată într-un alt autoturism parcat regulamentar pe marginea străzii şi s-a oprit într-un gard.
La faţa locului a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare şi cel de pe SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Slatina. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum şi a pasagerului în autoturism. Acesta din urmă a foat nevoie de ajutorul echipajului de la SMURD deoarece a rămas prins între fiarele contorsionate ale autoturismului.
„La locul intervenţiei a fost găsită o persoană încarcerată care a fost identificată ca fiind Marius M., de 18 ani, din Slatina, pasager. Şoferul prezenta şi el plăgi la nivelul genunchilor şi escoriaţii la nivelul gâtului. Pasagerul prezenta multiple plăgi la nivelul feţei, escoriaţii şi plăgi la nivelul membrelor superioare şi  inferioare, pentru scoaterea sa din maşină fiind nevoie de intervenţia colegilor de la ISU Olt. Ambele victime au fost ulterior transportate la Spitalul Judeţean din Slatina unde au rămas internate”, a afirmat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Oficialul oltean a precizat că şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,61 mg/l.  alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit acte premergătoare şi efectuează acum cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite