Elev din Balş eliminat de la BAC pentru folosirea telefonului cu handsfree

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 300 de elevi din Olt au lipsit azi de la examen
Peste 300 de elevi din Olt au lipsit azi de la examen

Un elev care susţinea, astăzi, proba obligatorie a profilului din cadrul celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului la Colegiul Tehnic “Nicolae Bălcescu” din oraşul Balş (fostul Grup Şcolar Agricol, n.a.) a fost eliminat din examen. El a fost surprins de profesorii supraveghetori pe când folosea un telefon mobil cu handsfree. În afară de el, alţi peste 300 de absolvenţi ai clasei a XII-a din judeţ au “picat” examenul deoarece n

Absolvenţii clasei a XII-a din judeţul Olt au susţinut, astăzi, proba obligatorie a profilului din cadrul celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului din acest an. Iniţial, pe liste erau înscrişi 2.117 elevi. Proba cu pricina a strâns însă cu 307 elevi mai puţin, aceştia absentând nemotivat.

Astfel, ei au fost automat eliminaţi din examen şi vor putea să îşi încerce norocul abia anul viitor. Cei în cauză se adaugă astfel celor 217 elevi care nu s-au prezentat din varii motive nici la prima probă la limba şi literatura română de la începutul acestei săptămâni.

Liceu cu ghinion la Balş

Tot astăzi, un elev care susţinea proba menţionată în cadrul Colegiului Tehnic “Nicolae Bălcescu” din oraşul Balş (fostul Grup Şcolar Agricol, n.a.) a fost eliminat din examen după ce a fost surprins de profesorii supraveghetori folosind un telefon mobil cu handsfree.

Colegiul Tehnic “Nicolae Bălcescu” din oraşul Balş s-a ales cu un renume deloc de invidiat după ce, la prima sesiune a BAC-ului din luna iulie, niciunul dintre cei 100 de elevi înscrişi aici nu au reuşit să promoveze examenul.

Bacalaureatul de toamnă continuă să pună probleme elevilor

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Până acum au fost eliminaţi din examen doi elevi care, luni – 27 august, au fost surprinşi în timpul probei scrise la limba şi literatura română în timp ce încercau să copieze folosindu-se de telefoane mobile sau fiţuici.

Reamintim că procentul de promovare înregistrat la Olt la prima sesiune din iulie a BAC-ului a fost de 31,28%, fapt ce a plasat judeţul pe unul dintre ultimele locuri pe ţară în acest sens.

Calendarul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului:

--- 20-21 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)
--- 20-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)
--- 21-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C)
--- 23-24 august: Evaluarea competenţelor digitale (proba D)
--- 27 august: Proba scrisă la limba şi literatura română
--- 28 august: Proba scrisă la limba maternă
--- 29 august: Proba obligatorie a profilului
--- 31 august: Proba la alegere a profilului şi specializării
--- 2 septembrie: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea constestaţiilor (16:00-20:00)
--- 3-4 septembrie: Rezolvarea contestaţiilor
--- 5 septembrie: Afişarea rezultatelor finale

Rămâi pe adevarul.ro pentru a afla în timp real toate detaliile despre sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat !

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite