Anchetă în cazul morţii unui copil din localitatea Tufeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul de familie al minorului spune că era bolnav, iar părinţii nu i-au cumpărat tratamentul recomandat şi au refuzat să-l ducă la spital.

Poliţiştii olteni cercetează moartea unui copil de aproape şapte luni, din comuna Tufeni, care a murit zilele trecute în condiţii suspecte. Daniel Burcea a fost găsit fără suflare chiar de mama sa, Gabriela Cartof, de 33 de ani, cunoscută cu afecţiuni psihice. Femeia spune că micuţul fusese externat de curând din spital şi că medicii i-au spus că starea lui de sănătate este bună. “Nu îmi dau seama ce s-a întâmplat, am fost cu el în spital aproape o săptămână, iar doctorii au zis că să îl iau acasă că e bine. L-am lăsat un pic singur în casă, iar când m-am întors l-am găsit mort”, a povestit femeia.

image

Copilul a fost internat în spital cu cinci boli

Medicul de familie al minorului spune că părinţii acestuia l-au neglijat şi nu l-au hrănit corespunzător. “Copilul avea la naştere 2, 310 kg. Abia la patru luni a început să ia în greutate. I-am prescris reţete şi i-am dat trimiteri la spital, dar părinţii nu l-au internat. Pe 16 martie am trimis-o forţat pe mamă cu cel mic la medic, fiindcă nu voia să se ducă din cauza faptului că nu au bani”, a spus Ana Maria Roşu, medicul de familie.

“Abia am reuşit să o trimitem la spital, aproape că ne-am rugat de ea să se ducă. A lăsat copilul în salvare, a zis că se duce să ia buletinul şi s-a ascuns în podul casei. M-am dus după ea şi am convins-o să meargă la spital. Sunt o familie cu o situaţie materială precară, eu şi doamna doctor ne duceam săptămânal să vedem copilul. Odată i-am reparat şi soba că se stricase”, a povestit Maria Daniela Dobrescu, asistenta medicului de familie.

image

Maria Daniela Dobrescu, asistenta medicului de familie care îl îngrija pe copil

Nu primea lapte praf

Bebeluşul a fost diagnosticat cu pneumonie acută interstiţială, microduodenită acută, conjunctivită, anemie şi distrofie. Pe 22 martie, minorul a fost externat de la Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, iar pe 10 aprilie a decedat. Medicii spun că boala micuţului ar fi revenit după externare întrucât acesta nu a fost îngrijit. “Un copil de aproape şapte luni trebuia să aibă o greutate de peste 8 kg, nu 4,300, la cât ajunsese el”, a mai spus asistenta medicală. Potrivit medicilor legişti, când a decedat Daniel Burcea avea doar 3,500 kg.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina spun că medicul de familie ar fi trebuit să monitorizeze starea de sănătate a copilului. "Orice pacient care este externat trebuie să urmeze tratamentul prescris în spital şi are obligaţia să se prezinte la medicul de familie, care îi va urmări evoluţia bolii", a spus Nicu Vladu, managerul Spitalului din Slatina.

Copilul era hrănit cu lapte de vacă, deşi medicul de familie îi recomnadase lapte praf. Doctoriţa Ana Maria Roşu susţine că mama minorului a adus actele pentru a fi înscris în programul pentru lapte praf abia în noiembrie 2010. Până în luna februarie, copilul ar fi trebuie să beneficieze de laptele praf. “Din februarie, minorul nu se mai încadara în programul pentru laptele praf, dar, având în vedere că era vorba despre un caz solicial, mama putea lua laptele de la Pediatrie, timp de câteva săptămâni, până când se găsea o soluţie”, a explicat Ramona Lesnic, din cadrul DSP Olt.

image

Cristian Lungu, directorul adjunct al DGASPC Olt spune că mama copilului ar putea fi decăzută din drepturile părinteşti

Dosar penal

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt au început o anchetă. Aceştia spun că femeia, care mai are acasă un copil de doi ani şi opt luni, riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti. “Dacă se va stabili că nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru îngrijirea minorului se va institui o măsură de protecţie specială. Femeia mai are alţi doi copii care au fost luaţi în cadrul Direcţiei”, a spus Cristi Lungu, directorul adjunct al DGASPC Olt.

Şi poliţia a demarat o anchetă. “În cauză s-a întocmit dosar penal. Aşteptăm raportul medico-legal, urmând ca împreună cu Parchetul să dăm soluţia legală”, a declarat comisarul-şef Claudia Radu.



Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite