O elevă a plecat la ore şi nu s-a mai întors acasă... de o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia încearcă să o găsească pe fata dispărută de la data de 6 aprilie
Poliţia încearcă să o găsească pe fata dispărută de la data de 6 aprilie

O tânără de 19 ani din oraşul Balş a fost dată dispărută de către familie după ce aceasta a plecat la ore şi nu a mai revenit acasă.

Poliţiştii olteni desfăşoară activităţi de căutare a unei tinere originare din oraşul Balş, dispărută de la domiciliu. Oamenii legii au fost anunţaţi despre dispariţie în cursul zilei de marţi – 10 aprilie, când tatăl fetei s-a prezentat într-un suflet la postul de poliţie.
“În data de 10 aprilie, numitul Constantin Iordache, din oraşul Balş, a sesizat faptul că, în ziua de 6 aprilie, în jurul orelor 06.30, fiica sa – Ana-Maria, de 19 ani, a plecat de la domiciliu afirmând că va merge la Colegiul Tehnic Balş unde învaţă şi nu a mai revenit. Cei care pot da relaţii despre aceasta sunt rugaţi să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la 112”, a afirmat comisarul-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Ca semnalmente, fata are o înălţime de 1,70 metri, faţă prelungă, ten alb, ochi căprui, păr blond, tuns scurt la nivelul umerilor. La data dispariţiei purta o geacă din piele de culoare neagră, pantaloni blue-jeans de culoare albastru închis, iar în picioare avea espadrile de culoare albă.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite