UPDATE Muncitorul care a murit la Vâlcele nu purta echipament de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt şi poliţiştii au demarat o anchetă în cazul accidentului de muncă petrecut în urmă cu câteva ore, în comuna Vâlcele din judeţul Olt, unde un bărbat a murit sub un mal de pământ.

Ora 17.00  Din primele verificări efectuate la faţa locului, inspectorii ITM au stabilit că municitorul nu purta echipament de protecţie, iar malul care a căzut peste el, nu era asigurat. "Ne-am deplasat la faţa locului imediat după ce am fost anunţaţi. S-au făcut fotografii şi urmează să luăm declaraţii de la martori şi de la colegii victimei. Din primele verificări, se pare că malul nu era asigurat",  a spus Marius Bodescu, inspector -şef adjunct în cadrul ITM Olt.

Pompierii s-au chinuit aproape o oră să-l scoată pe muncitor de sub pământ. "S-a acţionat cu lopeţi şi cordiţe de salvare. Victima era îngropată la aproximativ patru metri sub pământ", a spus Ion Tanascovici, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

image

Rudele au ajuns imediat la faţa locului

Deşi l-au resuscitat mai bine de o jumătate de oră, medicii de la Ambulanţă şi paramedicii de la SMURD nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe muncitor. "Bărbatul nu a răspuns maneverelor de resuscitare, fiind declarat decesul", a spus Sergiu Chitu, medicul de pe ambulanţa care s-a deplasat la faţa locului.

Florea Marin era căsătorit şi avea doi copii.

image

Muncitorii efectuau lucrări la apă-canal

Ora 16.00  Un bărbat de 42 de ani, din Slatina, a murit în urmă cu puţin timp, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el. Florin Marin era angajat în cadrul companiei ACETI şi executa împreună cu mai mulţi colegi de echipă, o lucrare în comuna Vâlcele. La un moment dat un mal de pământ s-a surpat peste el, îngropându-l de viu. Colegii de muncă i-au sărit în ajutor, dar nu i-au mai putut salva viaţa. În acest moment pompierii sosiţi la faţa locului încearcă să-l scoată la suprafaţă.

Vom reveni cu amănunte!

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite