ALRO Slatina nu se dezminte: a învins şi Petrolul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa lui Corneliu Papură trece printr-o perioadă fastă, ALRO reuşind ieri, pe teren propriu, o victorie mare în campionat, 2-1 cu liderul Petrolul Ploieşti.

În faţa a aproape 2.000 de suporteri, slătinenii au deschis scorul prin Precup (21), dar oaspeţii au egalat prin Budescu (43). Oltenii nu au acuzat şocul şi au intrat la cabine în avantaj, după ce Bârsan a punctat în minutul 45, cu un lob elegant de la marginea careului.

Scorul pauzei a fost şi cel final, pentru că, în partea secundă, gazdele s-au închis bine, fiind chiar aproape de 3-1 prin Bârsan (53) şi Dumitra (85).

Petrolul a suferit la Slatina prima înfrângere din acest sezon, dar a rămas lideră, în timp ce ALRO, cu opt puncte, se află pe poziţia a opta.

Oltenii vor juca în runda viitoare la Craiova, cu Gaz Metan CFR, însă cel mai aşteptat meci va fi cel cu Dinamo, din optimile Cupei României.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite