Un adolescent de 15 ani, din Sibiu, arestat şi trimis după gratii pentru 30 de zile. Ce acuzaţii i se aduc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adolescent de 15 ani arestat preventiv în Sibiu pentru tâlhărie Foto Arhiva Adevărul
Adolescent de 15 ani arestat preventiv în Sibiu pentru tâlhărie Foto Arhiva Adevărul

Un adolescent de 15 ani a fost trimis în închisoare pentru 30 de zile de către un judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu.

Luni, 13 octombrie, un minor de 15 ani, cercetat penal pentru tâlhărie calificată şi operaţiuni financiare frauduloase, a fost arestat preventiv. 

Adolescentul a fost reţinut de poliţiştii din cadrul Compartimentului Investigaţii Criminale ai Secţiei 1 Poliţie Urbană Sibiu duminică, 12 octombrie, în urma unor cercetări „efectuate într-o cauză penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, au precizat reprezentanţii IPJ Sibiu. 

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 2 octombrie, în jurul orei 23:00, băiatul a sustras prin violenţă geanta unei femei, pe bulevardul Mihai Viteazul, în apropierea intersecţiei cu strada Rahova. Apoi, cu cardul găsit în geanta victimei s-a dus şi şi-a cumpărat mai multe pachete de ţigări. Şi poate ar fi durat mai mult prinderea lui dacă nu s-ar fi lăcomit. Întâi s-a dus şi şi-a luat un pachet, dintr-un magazin, iar apoi a revenit de mai multe ori, după şi mai multe ţigări, în acelaşi magazin.

Cu ajutorul camerelor de luat vederi de prin oraş s-a reuşit identificarea şi reţinerea sa pentru 24 de ore. Luni, 13 octombrie, a fost prezentat instanţei „în vederea aplicării unei măsuri preventive”. Lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat.

În soluţia pe scurt a instanţei se menţionează că „admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu” şi prin urmare „dispune arestarea preventivă a inculpatului F.M. Luarenţiu..., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.10.2020 şi până la data de 11.11.2020 inclusiv”, pentru tâlhărie calificată, comisă pe timpul nopţii, prin violenţă, cu fugă de la faţa locului, faptă ce se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7.

Până la ora la care publicam acest material pe portalul instanţelor de judecată nu apăruse nici o informaţie legată de contestarea deciziei de arest preventiv.

Pornind de la acest caz, poliţiştii din Sibiu fac o serie de recomandări pentru prevenirea tâlhăriilor: evitaţi deplasările în zone mai puţin circulate; nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice, izolate; nuu utilizaţi ATM –urile după lăsarea întunericului; chiar dacă zona unde se află bancomatul este iluminată, nu veţi şti niciodată cine vă priveşte din întuneric!; când transportaţi sume mari de bani, nu vă deplasaţi singuri/e; păstraţi asupra dumneavoastră cât mai puţini bani lichizi; nu purtaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de valoare; nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute sau amicilor ocazionali cu valorile pe care le aveţi la dumneavoastră; evitaţi să consumaţi băuturi alcoolice atunci când aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani; pe stradă, evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute. Nu ripostaţi la agresivitatea verbală şi evitaţi agresiunea fizică; cea  mai bună armă de apărare în cazul unui atac este strigătul. Dacă sunteţi agresaţi, bătuţi sau tâlhăriţi pe stradă, strigaţi cât mai tare după ajutor şi anunţaţi Poliţia; în cazul în care integritatea corporală sau viaţa vă este pusă în pericol, renunţaţi la bunurile pretinse de agresor; reţineţi însă cât mai multe semnalmente ale acestuia (înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau în comportament) şi anunţaţi urgent cea mai apropiată unitate de poliţie. 

Vă mai recomandăm şi:

Cadavru găsit într-o maşină căzută într-o râpă, în judeţul Sibiu. Şoferul, identificat după câteva ore

Carambol în Mediaş, cu două microbuze pline cu pasageri şi un autoturism. 20 de persoane implicate FOTO

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite