Sibiu: Normă impusă de şefi la IPJ: Poliţiştii trebuie să acorde cel puţin 10 amenzi pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Normă de amenzi pentru poliţişti
Normă de amenzi pentru poliţişti

În presă au apărut informaţii potrivit cărora poliţiştilor de la Rutieră le este impusă o normă de zece amenzi pe zi, de poliţist. În caz contrar, ei primesc calificativul nesatisfăcător, iar la cumularea a trei astfel de calificative, poliţistul va fi exclus de pe lista pentru prime sau promovare.

La Sibiu, câţiva agenţi de la Rutieră, revoltaţi că sunt nevoiţi să prezinte în fiecare zi cel puţin zece amenzi, au fost de acord să vorbească despre norma impusă de şefii lor.

"Anul trecut am avut o serie de probleme cu o parte din conducătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), chiar am fost destituit din poliţie. Am solicitat sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), iar dânşii m-au reîncadrat pentru că nu au găsit fondate motivele pentru care am fost destituit. Ulterior am fost din nou cercetat, pentru faptul că am ieşit în presă. La momentul acela am fost sprijinit de mai mulţi colegi, cărora li s-au înscenat diferite fapte de corupţie, sunt detaşaţi abuziv", a declarat, pentru postul de televiziune Realitatea TV, poliţistul Ciprian Turcu.

Întrebat dacă a dat amenzi pentru a îndeplini norma, poliţistul a răspuns: "Am dat amenzi pentru că sunt cerute. Au fost multe momente când puteam să aplic un avertisment verbal. Dar pentru faptul că ştiam că urma să fiu sancţionat, am aplicat amenzi cetăţenilor. Noi suntem evaluaţi la sfârşitul fiecărui an, strict după numărul de amenzi".
 
Potrivit poliţiştilor de la Sibiu, cel care le-a impus această normă este "cel care face instructajul, ofiţerul şef de schimb sau ofiţerul superior care este prezent la instructaj".

O altă acuzaţie pe care o aduc poliţiştii din Sibiu, este că se intervine pentru anumite cunoştinţe.

"Problemele mele au început de când am luat permisul pentru alcool, unei persoane foarte influente în judeţul Sibiu, când am fost sunat de persoane din Inspectorat, care au vrut să intervină pe lângă mine să nu-i reţin permisul. Nu pot să dau numele persoanei, dar pot aduce înregistrări doveditoare", a povestit unul dintre poliţişti.

Printre dispoziţiile primite de la şefi, se numără şi una care încalcă legea circulaţiei: "Şeful Biroului rutier ne-a comunicat, prin instructaj, că nu mai avem voie să reţinem permisul de conducere pentru trecere pe culoarea roşie la semafor", susţine unul dintre poliţişti.

Declaraţiile agenţilor de la Rutieră sunt susţinute de reprezentantul Sindicatului Politiştilor, Dumitru Coarnă, potrivit căruia acest fenoment nu primează de câteva luni, ci de zeci de ani. "Sistemul nostru în poliţie nu a suferit nicio schimbare decât o denumire şi atât. Această normă de amenzi nu există într-o dispoziţie scrisă, sunt cutume pe care şefii le folosesc şi sunt luate în considerare criterii de analiză la modul următor: dacă în 2007, spre exemplu,  am constastat 30 de infracţiuni, 50 de contravenţii ş.a.m.d. obligatoriu anul următor eu trebuie să cresc, ceea ce este o nebunie pentru că activitatea de prevenţie trebuie să-mi scadă", a explicat Diniţă la Realitatea TV.

Directorul de la Direcţia Rutieră IGPR,  Lucian Diniţă, a dezminţit însă informaţiile şi susţine că va verifica acuzaţiile lansate de poliţişti. "Am spus de fiecare dată că nu există un plan de amenzi. Din declaraţiile celor intervievaţi rezultă că este o dorinţă a unei persoane locale. La Poliţia Rutieră am fost cât se poate de transparenţi în ceea ce înseamnă aplicarea de sancţiuni. Există situaţii în care aplicăm prea multe sancţiuni şi suntem acuzaţi din acest motiv, dar pe de altă parte, dacă nu aplicăm se întâmplă accidente", a declarat Diniţă.

Cu toate acestea, Dumitru Coarnă susţine că această cutumă se aplică în mod uniform în toată ţara şi nu este un singur caz izolat, la Sibiu.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite