Sibiu: 83 de locuri de muncă pentru rromi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Posturile vor fi oferite în cadrul unei burse care se va organiza la sfârşitul săptămânii

Sibienii care fac parte din cea mai defavorizată etnie din ţară vor avea ocazia să îşi găsească un loc de muncă la bursa pe care reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă o vor organiza vineri. Aceştia vor avea de ales din 83 de locuri de muncă puse la dispoziţie de 10 firme din judeţ. Cele 83 de locuri de muncă sunt pentru muncitori calificaţi şi necalificaţi în marochinărie, confecţii, construcţii sau ca femei de serviciu.  “Noi am trimis invitaţii către 100 de agenţi economici, dintre care 10 şi-au confirmat deja participarea. Sperăm ca numărul acestora să crească până la data în care va avea loc bursa. Aceste burse sunt făcute special pentru a găsi locuri de muncă pentru toate categoriile socio-profesionaleşi cu toţii ştim că rromii se numără printre cei mai greu integrabili pe piaţa muncii. Vom încerca să facem cât mai des astfel de acţiuni pe viitor pentru a diminua rata şomajului”, a declarat Gheorghe Suditu, director coordonator al AJOFM.
Potrivit acestuia, acţiunea a fost realizată şi în colaborare cu Asociaţia Rromilor din Sibiu, dar şi cu responsabilii din teritoriu pe această problem, tocmai pentru ca participarea la bursă să fie cât mai mare.
“Bursa locurilor de muncă pentru persoanele de etnie rromă” se va organiza concomitant în În Sibiu, la Restaurantul Plazza, de la Piaţa Cibin şi la sediile agenţiilor locale din Mediaş, Avrig şi Agnita, cu începere de la ora 9.00.
La  bursa organizată anul trecut, aproximativ 60 de persoane au reuşit să îşi găsească un loc de muncă.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite