FOTO Copilărie în frig şi în sărăcie: povestea cutremurătoare a celor cinci fraţi care locuiesc într-o casă fără acoperiş
0
Cinci copii din judeţul Sibiu trăiesc într-o casă care nici măcar nu este a lor, casă al cărei acoperiş este prăbuşit aproape în totalitate. Copiii trăiesc împreună cu mama lor într-o cameră de zece metri pătraţi.
Într-un cadru vechi, fără uşă, cu o cuvertură în locul ferestrei, o rază de soare timid, de iarnă, mângâie un zâmbet de copil frumos, ascuns după o glugă roşie. Mihăiţă are 5 ani, cei mai frumoşi ochi albaştri şi-o poveste care aduce inevitabil în ochi lacrimi de emoţie. Mihăiţă e cel mai fericit dimineaţa, când merge la grădiniţă, pentru că acolo are jucării. Acasă, dincolo de cadrul fără uşă, nu sunt jucării, nici zâmbete. E doar o sărăcie lucie, o mamă, cinci copii şi Betty, căţelul cu care împart bucata de pâine, atunci când o au. Când nu au pâine, Mihăiţă e cel mai trist, pentru că fără pachet mamei îi e jenă să îl trimită la grădiniţă. Iar în casa de împrumut, cu acoperişul căzut, e tare tare trist.
Cinci poveşti în 10 metri pătraţi
Florica Matei (28 de ani) are cinci copii. Pe Mihăiţă, pe Cătălin (11 ani, clasa a patra), Paul (6 ani, clasa 0), Gabriel (3 ani) şi micuţul Laurenţiu, de doar un an şi jumătate. Pentru că nu are casă, Florica stă cu copiii ei pe unde apucă. Acum, cineva i-a lăsat, de milă, în casa veche, cu acoperişul căzut. S-au refugiat în ultima bucată de construcţie cât de cât acoperită, o cameră de 10 metri pătraţi. Aici, în două paturi, un dulap vechi şi-o sobă, cu picioarele direct pe pământ, cinci copii dau fără voia lor, în fiecare zi, o adevărată lecţie de supravieţuire.
“La grădiniţă e frumos, îmi plac acolo jucăriile. Aici nu am jucării. La grădiniţă mă joc cu copiii şi pe urmă o ajut pe doamna educatoare. Acasă e frumos că ne întâlnim toţi. O iubesc mult pe mami, mult, mult, mult, cât casa de mult. Şi pe fraţii mei îi iubesc. Vreau să mă joc cu copiii ca să-mi dea şi mie o jucărie. Când sunt mare vreau să mă duc la şcoală”, rezumă Mihăiţă, la 5 ani, reţeta vieţii simple, din cutia de chibrituri.
Mama lor lucrează cu ziua prin sat să mai facă un ban, pentru că nu au ca şi venit stabil decât alocaţiile lor. „Casa asta a fost vândută la nişte vecini de jos, nu e a mea, am stat în chirie şi acum au spus că până în primăvară să îmi caut, până atunci mă lasă să stau aici. De un an de zile a căzut acoperişul. În partea asta mai este un pic de acoperiş, dincolo nu mai este. La copii le fac de mâncare ce am, am făcut şi mămăligă, mai avem şi pâine. La şcoală i-am trimis cu ce am avut, haine, că tot am primit, s-a întâmplat de nu am avut pâine într-o zi şi nu i-am dat, nu i-am trimis că mi-a fost ruşine, că nu am avut cu ce să le fac pachet”, spune femeia.
Copiii fără jucării
Înghesuiţi între două paturi, un dulap, o sobă şi-un câine, copiii Floricăi îşi văd cuminţi de şcoală. Nu sunt nici primii din clasă, dar nici nu au avut niciodată probleme. Când mama pleacă la muncă, copiii ajută prin casă. „Sunt cuminţi, mă ajut cu ei, Cătă mă ajută cu copiii când plec, mai vede de ei”, spune mama.
Cătălin e în clasa a patra. Merge bine la şcoală, îi place şi româna, dar şi sportul. Ar vrea să se facă fotbalist. Visul e departe, nu are nici măcar o minge pe care să o bată în uliţa satului. „Pe mami o ajut acasă, aduc lemne, o ajut cu copiii. Am avut câteva jucării, dar le-au stricat ăştia mici. Dorm cu Paul şi cu Mihăiţă într-un pat, dincolo, în celălalt pat, dorm mami cu Laurenţiu şi cu Gabi”, explică băiatul.
Paul zâmbeşte. Şi o strânge tare-tare în braţe pe mami. „La şcoală e fain, cel mai mult îmi plac jucăriile. Scriu, citesc. Fraţii mei sunt cuminţi. Pe mami o iubesc mult”, rezumă, scurt.
Povestind despre viaţa în casa fără acoperiş, Florica izbucneşte inevitabil în plâns. Pentru ea, nu-şi doreşte nimic. Pentru copiii ei, cel mai frumos vis se leagă de o casă mică, simplă, în care să poată trăi decent. Un loc în care să stea fără să-i fie ruşine să-şi privească micuţii în ochi, ca acum. „Pentru copii îmi doresc să am undeva să stau, să nu mai dorm cu gândul că o să cadă casa asta, îmi e frică, să am măcar 2 camere să putem să ne băgăm şi noi lucrurile, uite cum stăm. Vreau să le fie bine, să nu vadă cum o duc acum, că sunt mici, mi-e ruşine de ei, nu am posibilitate să-i ajut. Pentru ei mă zbat, dacă nu-i aveam lângă mine mergeam oriunde, dar pentru ei stau să chinui, să le aduc, să le fac, în răul ăsta măcar cât de cât să nu simtă lipsa”, spune femeia.
O mie de vise, cinci copii şi-un câine
În cei 10 metri pătraţi, într-un colţ, de sărbători şi-a făcut loc un pom mic-mic, de Crăciun. Sub el, a pus câte ceva preotul din sat. Şi copiii s-au bucurat frumos şi simplu, fericiţi în primul rând că o au pe mami şi că se au unul pe altul.
Mihăiţă ne conduce afară, cu acelaşi zâmbet rupt parcă dintr-o zi senină de primăvară. Ne povesteşte că, atunci când e frig, în cei 10 metri pătraţi stă cu ei şi Betty, căţeluşa neagră, prietenoasă. „Am grijă de ea, mă joc cu ea, nu face prostii”, ne asigură, zâmbind. Laurenţiu se trezeşte, o altă pereche de ochi mari albaştri, o caută pe mami. Prin acoperişul rupt, şuieră un vânt rece. Doi ochi albaştri şi-un zâmbet opresc timpul, în pragul unei case vechi, fără uşă, cu o cuvertură veche fluturând într-un ochi de geam.
Cum putem ajuta
Cei care doresc să o ajute pe Florica Matei sunt rugaţi să ia legătura cu Cecilia Paripaş, asistenta socială din comuna Brădeni, la numărul de telefon 0731/009357.
Vă mai recomandăm:
Cu bani foarte puţini, dar cu foarte multă dragoste, un bătrân de 69 de ani din satul Ţeline, judeţul Sibiu, creşte singur trei minuni de copii.
Georgiana Vlad, o fetiţă de 11 ani din Răşinari, are numai premiul I la şcoală şi carnetul plin de „foarte bine“, chiar dacă îşi duce viaţa în condiţii extrem de modeste. O creşte bunica în vârstă de 78 de ani, într-o locuinţă de nici 20 de metri pătraţi.
Avea doar un an şi jumătate când a urcat prima dată pe scenă, alături de membrii ansamblului Căluşarii din localitatea sibiană Răşinari. Astăzi, la 3 ani şi 9 luni, George dansează fără probleme în spectacol o oră întreagă cu toate grupele de vârstă, strânge premiu după premiu şi face senzaţie la spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate.
La doar 23 de ani, Maria Tomoiagă, masterandă la actorie în Sibiu, joacă deja în ţară în spectacole cu casa închisă, iar în străinătate a ajuns împreună cu colegii ei până pe scenele din China.
Se încarcă comentariile...
