Violatorul tinerei din Făgăraş, reţinut de poliţiştii sibieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 47 de ani, din colonia Tălmaciu, a fost reţinut de poliţişti, ca fiind cel care a violat-o pe tânăra de 19 de ani din Făgăraş.


Se pare că fata plecase ieri din Cisnădie, acolo unde locuieşte fără forme legale, pe jos, spre Tălmaciu. Ajunsă aici, a întâlnit un bărbat, tocmai cel care ulterior a şi violat-o, şi i-a cerut o cană cu apă. Acesta a fost foarte amabil, a invitat-o chiar şi în locuinţa lui după care s-a oferit să o conducă la Punctul de Control Veştem, de unde fata vroia să ia o maşină de ocazie să plece spre localitatea Făgăraş, unde avea domiciliul stabil.

„În zona pasajului CFR din apropierea Postului Control Veştem, sub motivul că ştie  o cale mai scurtă de acces, bărbatul a ademenit victima într-un loc viran, unde prin acte de violenţă a constrâns-o să întreţină relaţii sexuale normale cu acesta“, spune Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.


Scăpată din mâinile agresorului, fata a sunat direct la poliţie, iar poliţiştii au mers la locul cu pricina pentru a efectua cercetări. Fata a mers la urgenţa spitalului sibian, iar apoi la poliţie pentru a depune în scris o plânegre împotriva agresorului.

Acesta din urma a fost identificat şi reţinut pe bază de ordonanţă de urgenţă pentru 24 de ore,  urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru viol.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite