Verdict: Femeia găsită moartă în urmă cu zece zile în Dumbrava s-a sinucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadavrul a fost găsit de un grup de salavamontişti care făceau în pădurea Dumbrava un concurs de orientare turistică. Poliţiştii au stabilit că victima este o femeie de 42 de ani, a cărei dispariţie fusese anunţată de către familie cu o lună în urmă.

Citiţi şi:

VIDEO - Femeie moartă de o lună,găsită în pădurea de lângă Hilton (GALERIE FOTO)

Femeia găsită moartă în pădurea Dumbrava a fost identificată

Cadavrul femeii a fost găsit joi, 21aprilie, în pădurea Dumbrava, de către un grup de salvamontiști care făceau în zonă un concurs de orientare turistică. Aceștia au alertat autoritățile, iar la fața locului au ajuns polițiști, criminaliști și echipaje de la SPIR.

Pe corpul neînsuflețit oamenii legii au găsit arsuri, iar lângă el, un bidon cu benzină.

„În continuarea investigaţiilor privind cauza şi împrejurările decesului, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale au stabilit faptul că în cauză nu există suspiciuni de omor, decesul survenind violent, fiind datorat unor arsuri de gradul III pe 80% din suprafaţa corpului. În urma necropsiei efectuate s-a stabilit faptul că aceste leziuni s-au putut produce prin actiunea flăcărilor, posibil prin autoincendiere”, precizează Luciana Balteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite