Vacanţă medievală pentru zeci de copii, la Cisnădioara (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

40 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, din Bucureşti şi Sibiu, se află în aceste zile în tabăra medievală de la Cisnădioara, ajunsă la cea de-a V-a ediţie. Până dumincă, micuţii vor învăţa să mânuiască spada, să călărească, să picteze, să cânte sau să modeleze vase din lut.

CITIŢI ŞI

Festival Internaţional pentru salvarea Catedralei Evanghelice din Sibiu

Într-un peisaj natural de o frumuseţe extraordinară, în Cetatea Cisnădioarei, 40 de copii cu vârste s-au transformat în cavaleri şi domniţe, pentru a învăţa tainele unor meşteşuguri de mult uitate. Fără internet, televizor şi străzi aglomerate, micuţii îmbrăcaţi în straie medievale învaţă să mânuiască sabia, să tragă cu arcul, să picteze, să cânte sau să modeleze vase din lut.

image

Extrem de nerăbdători şi curioşi, copiii par neobosiţi şi încearcă în fiecare zi să participa la cât mai multe ateliere. „ Vreau să învăţ să trag cu arcul, dar este destul de greu de tras de el. Sper să învăţşi să reuşesc să trag mai bine zilele următoare, pentru că este amuzant“, ne-a spus Matea Abretoni, în vârstă de 9 ani.


Dacă băieţii s-au arătat mai atraşi de luptele cu săbii şi trasul cu arcul, tinerele domniţe preferă mai degrabă atelierele de pictură sau olărit. „ Mi-a plăcut foarte mult olăritul. Am mai fost odată într-o tabără unde am învăţat modelăm lutul, dar acolo am stat doar o zi. Este bine că aici petrecem zece zile şi mi-ar plăcea să fac asta şi pe viitor“, ne-a spus Filoftiea Darie, în vârstă de 7 ani, mândră de vasul pe care a reuşit să îl modeleze.

image

Premii pentru participanţi
Atelierele desfăşurate la Cetatea Cisnădioara nu sunt însă singurele atracţii ale taberei ajunsă anul acesta la cea de-a V-a ediţie. Copiii au avut parte şi de o excursie pe traseul Sibiu-Mediaş-Sighişoara, la bisericile fortificate din zonă, iar mâine vor participa la Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane“, pentru care au pregătit o paradă fastuoasă. „ Prin regăsirea artelor şi meseriilor din spaţiul transilvănean şi revigorarea acestora, copiii reuşesc să  înţeleagă mai bine istoria învăţată din manuale şi au acum ocazia să o pună în practică, într-o oarecare măsură. Această tabără face parte dintr-un proiect amplu, denumit «Şcoala Medievală», pe care îl desfăşurăm în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României“, spune Nicolae Copoceanu, organizatorul evenimentului.


Aventurile medievale ale copiilor se vor încheia duminică, atunci când micuţii vor primi titluri de cavaleri, diplome şi suveniruri, în funcţie de implicarea în atelierele organizate.

image

12 copii aduşi din centre de plasament
Distracţia celor mici a costat 25 de euro pentru fiecare zi, sumă care include atât cazarea, cât şi masa, sau transportul copiilor cu autocarul. O parte dintre copii, care provin de la centre de plasament din Bucureşti, au fost aduşi de organizatori, cheltuielile fiind suportate în totalitate de către aceştia.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite