VIDEO O femeie din Sibiu, “capul” unei reţele de traficanţi de droguri, a fost trimisă în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Pe parcursul cercetărilor, procurorii D.I.I.C.O.T. împreună cu  autorităţile judiciare partenere din Bulgaria, Turcia şi  Japonia  au identificat şi ridicat în total cantitatea de aproximativ 65 de kilograme de droguri de mare risc  - methamphetamine, a căror valoare este de aproximativ 6.600.000 de Euro.

Sibianca Mariana Telea, în vârstă de 45 de ani, a fost trimisă în judecată alături de Mihaela Panseluţa Niculiţă, de 29 de ani, Ciprian Giurcă, de 33 de ani,  Marius Lupuleţu, de 23 de ani şi Gheorghe Silcă, de 22 de ani, toţi membri ai unui grup infracţional organizat transfrontalier, constituit din cetăţeni români, iranieni şi japonezi, specializat în traficul de droguri de mare risc.

“În fapt, se reţine că inculpata Telea Mariana, din municipiul Sibiu, a organizat şi finanţat transportul de methamfetamine, droguri de mare risc, pe ruta rutieră IRAN - TURCIA - BULGARIA-ROMÂNIA - JAPONIA.

Drogurile proveneau din Iran şi erau introduse în mod ilegal pe teritoriul României de membrii grupării, disimulate în genţi de voiaj, care aveau confecţionate compartimente speciale.

Ulterior, drogurile erau transportate de către inculpaţii Niculiţă Mihaela Panseluţa, Kosa Adrian şi alţi membri ai grupării, în oraşul Tokyo, Japonia, unde erau comercializate la preţul de 500.000 USD/kg - en-gross şi respectiv 1000 USD/gram - en - detail.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatei Telea Mariana din Japonia a fost ridicată şi indisponibilizată suma de aproximativ 800.000 Euro”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Potrivit documentului citat, pe 6 noiembrie 2011 Adrian Kosa, fiul Marianei Telea Mariana, a fost depistat pe Aeroportul Internaţional Narita, din Tokyo, având asupra sa cantitatea de aproximativ 10 kilograme de droguri de mare risc, iar cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa  acestuia din  Tokyo a fost ridicată cantitatea de 10 kilograme methamfetamine.
       
“Procurorii D.I.I.C.O.T. împreună cu  autorităţile judiciare partenere din Bulgaria, Turcia şi  Japonia  au identificat şi ridicat în total cantitatea de aproximativ 65 kg. droguri de mare risc  - methamfetamine. Valoarea drogurilor de mare risc este de circa 6.600.000 de Euro.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au  dispus indisponibilizarea unui imobil in valoare de 370.000 euro, situat  in  municipiul Sibiu, a  sumei de 31.000 de euro şi a unui autoturism, aparţinând inculpaţilor”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Sibiu.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite