VIDEO - Cei mai tari roboţi din ţară se luptă la Sibiu (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai tari roboţi din România se întrec începând de astăzi la Sibiu pentru  cel mai mare concurs studenţesc de robotică. Cea mai tânără echipă înscrisă în concurs are o medie de vârstă de doar 18 ani. Echipele din Timişoara, Braşov şi Iaşi nu s-au mai calificat în concurs.

CITEŞTE ŞI:

Începe războiul roboţilor la Sibiu!

La concursul din acest s-au înscris echipe din centrele universitare: Bucureşti, Braşov, Timişoara, Sibiu şi Iaşi. În urma omologărilor din această dimineaţă, în competiţie au rămas doar opt roboţi, din trei centre universitare: Oradea, Bucureşti şi Sibiu. Echiepel sunt: AC Mecs, OVP, Oradea T2, Techsmarm, ContiRobot 11, EA Bears, Roboter Club Heltau şi Hort.

În ultimii trei ani, concursurile „RobotX” şi titlul de campioni au fost caştigate de echipe ale „Facultăţii de Inginerie” a Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, motiv pentru care ediţia de anul acesta este găzduită de oraşul nostru.

ULBS şi-a propus să păstreze încă un an titlul de campion şi a încris trei echipe în concurs. Pentru a putea face acest lucru, studenţii Facultăţii de Inginerie au început munca la roboţi încă de anul trecut şi au lucrat inclusiv nopţile pentru a fi pregătiţi.



„În ultimele luni am venit în laborator să lucrăm la robot aproape în toate nopţile. Şi emoţiile cresc cu cât ne apropiem de concurs, nebunia este abia la început. Mai avem foarte multe de făcut la robot”, spune Mihai Coman, de 23 de ani, unul din membrii echipei sibiene EA Bears. Concursul începe mâine, de la ora 10.00, în holul central al Facultăţii de Inginerie.

image

Cea mai tânără echipă este formată din Alexandru Cocan de 17 ani, Sergiu Dăncăneţ de 16 ani, Darius Ţoc de 17 ani, Cornelia Păuna de 16 ani, Claudiu Liţă de 18 ani şi Mihai Ghimiş de 18 ani. Toţi sunt elevi la liceele din Sibiu şi au dorit cu tot dinadinsul să se lupte în tehnologie cu colegii lor mai mari de la facultate.

image


"Eu am participat anul trecut cu una dintre echipele de la Sibiu şi am vrut ca şi anul acesta să particip. Anul trecut am terminat pe locul III. După ce am discutat cu colegii am ajuns la formula aceasta, să facem o echipă nouă, a noastră. La robot, Black Thunder, am început munca din decembrie anul trecut şi am muncit mai intens în ultimele luni", spune Alexandru Cocan.



„RobotX” este primul şi cel mai mare concurs de roboţi autonomi din Romania, înfiinţat în anul 2006 de către studenţii pasionaţi de robotică şi ajuns deja la cea de-a VI-a ediţie. Câştigătorii ediţiei din acest an vor merge la finala pe Europa, care se va desfăşura în Rusia.

image

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite