VIDEO Căluşarii au făcut spectacol la Răşinari, în seara de Paşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dansul calusarilor, la Rasinari
Dansul calusarilor, la Rasinari

Peste 100 de dansatori, cu vârste începând de la 4 ani, au făcut în seara de Paşti un adevărat spectacol în comuna sibiană Răşinari. Dansul căluşarilor are o tradiţie de câteva zeci de ani, iar pentru spectacolul de Paşti dansatorii fac repetiţii tot anul.

Cel mai tânăr căluşar are 4 ani iar cel mai vârstnic, 20 de ani. Duminică seara, dansul tradiţional a atras zeci de spectatori, în căminul cultural de la Răşinari.  

„Ne bucurăm că şi în această zi de Paşti reuşim să păstrăm tradiţia şi să strângem lumea ca să se bucure de această sărbătoare. Dansatorii de la Răşinari sunt aproape 100, copii de la 4 ani până la 20 şi ceva de ani, înseamnă că reuşim să păstrăm tradiţia, ceea ce înseamnă destul de mult”, a spus Bucur Bogdan, primarul comunei Răşinari.



Pentru ca dansul să iese perfect, căluşarii repetă tot timpul anului, iar tradiţia se transmite din tată în fiu.

„Este foarte frumos, am 16 ani şi joc de la 10 ani. Este foarte important să păstrăm tradiţia, pentru că strămoşii noştri au lăsat ceva frumos şi trebuie să se păstreze. Şi tatăl meu a jucat, şi m-a împins de la spate să fac chestia asta, şi am o soră mai mică, este şi ea aici”, a povestit Şerban Florin Vlad, unul dintre dansatori.

De pe margine, părinţii i-au privit emoţionaţi, şi şi-au amintit de vremurile când jucau şi ei, îmbrăcaţi, la fel ca şi tinerii de acum, în costume tradiţionale. 

„E foarte vechi obiceiul. Am învăţat de la data, bunicul, acum e copilul meu aici. Băiatul a învăţat de la mine, de la fratele meu care e instructor popular”, a povestit Bucur Ţichindelean, localnic din Răşinari.

Dansul calusarilor, la Rasinari
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite