VIDEO Așa arată clubul Liquid după incendiul de sâmbătă GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit reprezentanților clubului, valoarea pagubelor este de aproximativ o jumătate de milion de euro. Locația nu era asigurată.Ancheta Poliției este în curs.

Clubul Liquid, unul din cele mai ”de fițe” localuri de acest gen din Sibiu, mistuit de un incendiu de proporții în cursul dimineții de sâmbătă, nu avea asigurare. Potrivit reprezentanților clubului, pagubele sunt undeva la jumătate de milion de euro, plus reparațiile necesare la structura clădirii, care nu se știe până acum cât este de afectată. ”Clubul nu era asigurat, din cauza faptului că am mai avut tentative de incendiere iar firmele de asigurări au fost destul de reticiente, nu am mai putut să facem asigurare”, a spus Adrian Barbu, managerul clubului Liquid. Acesta i-a asigurat pe clienți că vor începe lucrările de renovare și îi vor aștepta în aceeași locație.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Clubul, dar și restaurantul Dobrun, au ars complet în incendiul izbucnit sâmbătă, la primele ore ale dimineții. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 6 ore, și au mai intervenit o dată în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, atunci când un focar mic s-a reaprins.
 
Flăcările au mistuit clubul și restaurantul cu o capacitate de 250 de locuri, iar din cauza temperaturii ridicate și a fumului dens s-au deteriorat și un alt restaurant și o sală de fitness, aflate în apropiere. Ancheta Poliției în acest caz este în curs de desfășurare. Potrivit unor surse neoficiale, se pare că cercetările ar viza mai mulți bărbați, care ar fi intrat în club cu fețele acoperite de cagule și ar fi dat foc.



 


Liquid dupa incendiu
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite