VIDEO-FOTO Cârţişoara a renăscut, după inundaţiile devastatoare de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Ursu si-a ridicat o noua locuinta, dupa ce apele le-au luat casa, anul trecut
Familia Ursu si-a ridicat o noua locuinta, dupa ce apele le-au luat casa, anul trecut

La un an de la potopul care a lovit Cârţişoara anul trecut, oamenii au încercat să-şi reclădească locuinţele şi vieţile.

Cu mai bine de un an în urmă, pe uliţele din Cârţişoara mergeai doar echipat cu cizme de cauciuc. Noroi pe drumuri, puhoi de ape în curţi, în grădini şi în case, lacrimi şi disperare. Locuitorii comunei încercau să se dezmeticească, după cele mai grave inundaţii care au lovit Cârţişoara în ultimii 50 de ani. La Cârţişoara şi Arpaşu de Jos, aproape 100 de gospodării şi peste 20 de hectare de teren agricol au fost inundate, şi peste 250 de persoane au fost evacuate. 

La mai bine de un an după potop, pe uliţele arse acum de soarele fierbinte aleargă copii desculţi, răsună râsete, iar bătrânii satului, în porţi, îşi fac cruci atunci când îşi amintesc de urgie, povestesc că n-au mai trăit aşa ceva decât în copilărie şi se întreabă şi acum ce l-a mâniat, în vara anului trecut, pe Dumnezeu.

Apa care a înghiţit case, lacrimi şi jucării

La fel ca şi anul trecut, în poarta Elenei Ursu ne întâmpină doi copii. Micuţii şi mama lor, fiica Elenei Ursu, au privit neputincioşi anul trecut cum apa le-a luat la vale casa. 

„Ploua de câteva zile, şi ne-am trezit că a venit apa şi a luat casa, a mai rămas un perete, tot a luat. Din casă n-am apucat să luăm prea multe pentru că apa a luat tot şi n-a putut face nimeni nimic. În calea apei nu te poţi pune. Am luat din casă un pat şi un dulap, în rest s-au dus toate”, rememorează femeia de 53 de ani.



Acum, fiica femeii şi cei doi copii ai ei, Amalia şi Valentin, de 12 respectiv 3 ani, dorm într-o cameră nouă, ridicată din temelii după potopul de anul trecut. Pe jos, sub covoarele vechi, e ciment rece, pentru că n-au avut posibiliatea să pună nici măcar pardoseli. Au patul şi dulapul recuperate din casa înghiţită de ape, iar pe dulap, câteva jucării de pluş, primite din vecini, amintiri ale jucăriilor pierdute în puhoi.

„Am avut păpuşi, am avut maşinuţe, am avut multe, şi le-a luat apa pe toate”, rezumă Amalia scurt, dureros, cu un căţeluş de pluş vechi în mână.

Casa suspendată peste apele învolburate a ajuns la ştiri, în Germania

Casa soţilor Jiga a fost anul trecut celebră în toată lumea. O rudă de-a lor îşi aminteşte cum le-a văzut casa la ştiri, fiind în Germania, jumătate suspendată deasupra apelor învolburate. Acum, a rămas din ea deoar fundaţia, de care se sprijină o grămadă mare de nisip şi pietriş.

„Dintr-o dată a venit tot mai mare şi rupea, nu a durat 10 minute şi a rupt tot malul. Acum au băgat umplutură, anul trecut casa era suspendată şi apa pe sub ea”, îşi aminteşte Lăcrămioara Jiga (33 de ani).

A reuşi, împreună cu soţul ei, să mai salveze câteva lucruri, şi-au luat cei doi copii, de 5 şi 9 ani, şi s-au mutat la părinţi. Au început, încet-încet, să-şi ridice o casă nouă, dar banii sunt puţini aşa că, deocamdată, au fundaţia şi pereţii, fără acoperiş, geamuri sau uşi.

„Să vină să facă dig, că dacă nu degeaba ne-am făcut casa mai încolo, că peste 2-3 ani vine şi o ia iară”, spune femeia.

Poduri refăcute

Primarul din Cârţişoara, Dorin Magda, spune că după inundaţii a refăcut un pod cu bani de la Primărie, unul cu bani de la Consiliul Judeţean, a refăcut canalizarea, gardul şi curtea şcolii şi le-a dat familiilor afectate materiale de construcţii şi câte 7 milioane de lei vechi. Despre sprijin de la autorităţi, nici poveste, chiar dacă a ajuns, cu problemele legate de inundaţii, până la Emil Boc.

Familia Jiga a inceput sa-si ridice o casa noua
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite