Sibiu: Gaz Metan anunţă că nu se teme de Unirea Urziceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Gaz Metan anunţă că nu se teme de Unirea Urziceni
Sibiu: Gaz Metan anunţă că nu se teme de Unirea Urziceni

Pustai spune că Mediaşul respectă campioana din Urziceni, dar vrea să învingă din nou Unirea lui Dan Petrescu. Meciul se joacă sâmbătă de la ora 20.00.

După ce au învins pe Dinamo etapa trecută, cei de la Gaz Metan Mediaş aşteaptă ca pâinea caldă întâlnirea de sâmbătă seară cu campioana Unirea Urziceni. Medieşenii nu se tem deloc de gruprea ialomiţeană, mai ales că în sezonul trecut gruparea gazistă a bătut cu 1-0 pe cei din Urziceni. Antrenorul Cristi Pustai spune că îi respectă pe unirişti, dar atât. „În returul campionatului am reuşit să câştigăm cu un 1-0 fantastic, dar acum întâlnim echipa campioană. S-a văzut că a jucat foarte bine şi în Liga Campionilor, dar nu ne sperie, pentru că o cunoaştem foarte bine. Respectăm Unirea, dar asta nu înseamnă că va avea meci uşor la Mediaş. Noi acasă am demonstrat că putem învinge orice echipă din liga 1”, a declarat Cristi Pustai.

Mizează pe relaxarea campionilor
Pustai mai crede că Mediaşul dă piept cu o echipă care se va lupta şi în anul acesta pentru titlu. Antrenorul Gazului mizează însă şi pe o "cădere" a oaspeţilor după ce aceştia au remizat, 1-1, cu Stuttgart-ul în Liga Campionilor. „Unirea este o echipă foarte bine pregătită şi cu un lot valoros, dar se ştie că se întâmplă ca unele echipe româneşti, după un joc în Liga Campionilor, să facă unul mai slab în campionat” a mai spus acesta.

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite