Un singur poliţist sibian, condamnat pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre un agent şef din Copşa Mică, acuzat că ar fi primit o mită de 250 de lei.

Citiţi şi:

Poliţiştii rutieri,instruiţi să nu mai manifeste „aroganţă” când sunt în trafic

O sibiancă a fost prinsă băută la volan

Din 2006 şi până în prezent, ofiţerii Serviciului Teritorial Sibiu al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au cercetat peste 200 de persoane, mai mult de jumătate dintre ele provenind din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Potrivit reprezentanţilor DGA, riscurile de a lua mită sunt mai mari în cazul poliţiştilor de la circulaţie.

„În ceea ce priveşte riscurile şi vulnerabilităţile la corupţie, sunt prezente în orice instituţie, însă datorită acestor atribuţiuni, misiuni pe care le desfăşoară această structură, am considerat că riscurile sunt mai mari aici, la Poliţia Rutieră, faţă de alte structuri din Poliţia Română”, a spus comisarul şef Gabriel Constantin, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Anticorpuţie.

Potrivit acestuia, în ultimii 5 ani, în judeţul Sibiu, au fost cercetate 212 persoane, 129 dintre ele provenind din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor. 22 dintre cei cercetaţi provin din structurile Poliţiei Rutiere.

Unul singur polițist a fost până acum condamnat. Este vorba despre un agent şef din Copşa Mică, acuzat că ar fi primit o mită de 250 de lei.

La nivel naţional, tot în intervalul amintit, DGA a cercetat peste 13.000 de persoane, din care peste 7.000 sunt din structurile MAI. Sumele solicitate ca şi mită au fost şi de 30.000 de euro iar sumele primite au fost şi de 8 sau 10.000 de euro.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite