Un mort şi doi răniţi pe DN1, în judeţul Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a murit şi alţi doi sunt în stare gravă la spitalul din Sibiu, în urma unui teribil accident petrecut noaptea trecută, pe DN1, în judeţul Sibiu.

Accidentul s-a petrecut cu puţin înainte de miezul nopţii, în apropierea localităţii sibiene Bradu. Şoferul unui camion, se pare că a pierdut controlul volanului, din cauza vizibilităţii scăzute, datorate ceţii puternice, şi a ajuns pe contrasens.

Aici a izbit în plin un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Un bărbat de 62 de ani, care se afla pe locul din dreapta şoferului, a fost ucis pe loc, iar şoferul şi un ocupant al banchetei din spate au fost grav răniţi.

A fost nevoie de intervenţia exhipajului de la Descarcerare pentru ca victimele să fie scoase dintre fiarele contorsionate ale maşinii.

image

Cei doi răniţi au fost transportaţi de urgenţă de un echipaj  SMURD la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, unde au fost internaţi cu răni destul de grave. Medicii spun însă că starea lor este stabilă.

Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz. „Pe fondul neadaptării vitezei de deplasare în pantă, într-o curbă deosebit de periculoasă  la dreapta și carosabil umed, semiremorca a pierdut controlul direcției de deplasare şi a pătruns pe sensul opus de mers unde a lovit frontal un autoturism“, spune Bogdan Maxim, şeful Serviciului Poliției Rutiere Sibiu - Drumuri Naţionale.

În zonă nu s-a circulat aproape două ore, din cauza accidentului, traficul fiind restricţionat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite