VIDEO-FOTO Un copil de doi ani şi şase luni a murit. Acesta a căzut într-o fosă septică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul care a căzut în fosa septică a murit
Copilul care a căzut în fosa septică a murit

Sfârşit tragic pentru un copil de doar doi ani şi şase luni. Copilul a murit după ce a căzut, miercuri, într-o fosă septică. Accidentul a avut loc pe strada Podului din Sibiu. La faţa locului au ajuns un echipaj al Ambulanţei şi medici legişti.

Copilul, Gabriel Baranca, se afla la joacă, în curtea casei, alături de cei trei fraţi ai săi, în momentul tragicului accident. Potrivit vecinilor, familia de romi locuieşte de mult timp în chiria în casa respectivă, iar cei patru copii nu erau neglijaţi de părinţi.

 “Sunt nişte oameni cumsecade, îşi îngrijeau copiii, îi ocroteau. Nu erau nişte oameni răi. Îşi îngrijeau copiii dar dacă s-a întâmplat, s-a întâmplat”, a povestit Veta Derji, vecină a familiei.

Copilul care a căzut în fosa septică a murit

Mama copilului spune că ea a fost cea care a găsit copilul căzut în fosa septică, însă medicii sosiţi la faţa locului nu l-au mai putut salva pe micuţ.

“Se juca prin curte, cinci minute n-a fost lângă mine, s-a dus prin curte, şi s-a urcat acolo sus, e ca un fel de fundaţie, şi a căzut. Când m-am dus, l-am cunoscut după pulovărul ăla negru, era peste apă, şi l-am scos, i-am făcut respiraţie, am suflat în gură, şi nu am ami putut să-I fac nimc, era mort copilul meu”, a povestit Tereza Stoica, mama copilului

Cazul este cercetat acum de poliţişti şi de cei de la protecţia copilului, care vor stabili dacă părinţii se fac sau nu vinovaţi de neglijenţă. 

“În urma cercetărilor se vor stabili cu certitudine împrejurările în care copilul a decedat urmând a fi stabilită totodată şi încadrarea juridică a faptei”, spune Luciana Balteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
 

 

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite