Sibiu: Turiştii sunt ţinta hoţilor din autoturisme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Turiştii sunt ţinta hoţilor din autoturisme
Sibiu: Turiştii sunt ţinta hoţilor din autoturisme

În ciuda campaniei “De la tot ce-i la vedere poţi să-ţi iei la revedere!”, susţinută de poliţişti din mai până în august,  pentru prevenirea spargerilor de autoturisme, atacurile au continuat.

Numărul acestui gen de fapte s-a triplat faţă de anul trecut. Dacă în vara anului 2008 au fost doar 79 de furturi din autoturisme, anul acesta, în iunie, iulie şi august poliţiştii au înregistrat un număr de 205 de spargeri. Chiar dacă în unele cazuri autorii au fost identificaţi, aceştia nu pot fi traşi la răspundere pentru că sunt minori, fiind însă amendaţi părinţii lor.
După încheierea campanie, poliţiştii de la prevenire au făcut un studiu sociologic pentru a vedea dacă aceasta a avut impact. Concluzia studiului este că sibienii au priceput că nu trebuie să-şi lase lucrurile la vedere şi iar dacă spargerile nu au încetat,  este pentru că păgubiţii sunt străini de Sibiu, în general turişti. Un alt argument în această concluzie este faptul că în foarte multe cazuri, obiectele furate au fost GPS-uri.

În urma chestionarului sociologic de opinie referitor la campania de prevenire a spargerilor de autoturisme aplicat unui eşantion de 200 de şoferi, a reieşit că cei mai mulţi dintre subiecţi au auzit despre campanie, procentul fiind 71%. Deasemenea, sibienii cunosc metodele de prevenire a furturilor din autoturisme şi le şi aplică, adică nu îşi lasă bunuri de valoare în maşini.
Cu toate acestea, aproape 40 la sut[ dintre repondenţi nu sunt conştienţi de amploarea fenomenului infracţional în privinţa spargerilor de maşini şi cred că lor nu li se poate întâmpla aşa ceva.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite