Turism pe gustul prinţului Charles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia patronată de prinţul de Wales a refăcut la Mălâncrav, în cel mai pur stil tradiţional, conacul Apafi şi patru case, în care turiştii se pot caza la preţuri accesibile.

Linişte, peisaje de o frumseţe copleşitoare, condiţii de cazare din cele mai bune şi tradiţia păstrată până la cele mai mici detalii. Sunt ingrediente care atrag foarte mulţi turişti, români şi străini, la Mălâncrav, judeţul Sibiu, acolo unde fundaţia „Mihai Eminescu Trust", aflată sub patronajul prinţului de Wales, a refăcut conacul care a aparţinut pe vremuri familiei Appafi, dar şi patru case tradiţionale, care acum îşi deschid porţile pentru turişti.

Brian şi Pauline sunt doi turişti care, în această toamnă, au descoperit fascinaţi România şi Mălâncravul. „Am auzit în Anglia că ţara voastră este foarte frumosă. Este adevărat, este extrem de frumoasă", spune Pauline.


Conacul a fost refăcut în cel mai pur stil tradiţional

Au petrecut în România două săptămîni şi jumătate, timp în care au ajuns la Bucureşti, Braşov, Făgăraş, Viscri, Crinţ, iar ultima oprire a fost la Mălâncrav. Le-a plăcut foarte mult zona şi s-au declarat încântaţi de ospitalitatea localnicilor. „Am venit la Mălâncrav pentru că am văzut zona pe internet. Este minunată. Apoi, oamenii, sunt foarte drăguţi şi prietenoşi", spune Brian.  

Oază de linişte

Situat pe un deal, în vecinătatea unei livezi de meri, conacul care a aparţinut pe vremuri familiei Appafi a fost preluat de fundaţia „Mihai Eminescu Trust" în urmă cu 11 ani. „Conacul a fost preluat de această fundaţie în 2000, după ce comunitatea săsească a revendicat clădirile de la stat. Fiind o comunitate mică, n-au avut resursele financiare să repare casa care a fost într-o stare avansată de degradare", a explicat Andrea Rost, coordonator în cadrul fundaţiei.

Cei de la fundaţie au refăcut conacul respectând tradiţia în cele mai mici detalii. Şi-au luat informaţii de la arhivele statului din Budapesta, au discutat cu oameni în vârstă din sat şi s-au folosit de fotografii vechi, totul pentru a aduce conacul cât mai aproape de imaginea de odinioară.  

Cazarea, între 40 şi 70 de euro pe noapte

Acum, pe turişti îi aşteaptă 4 camere duble şi una single, toate dotate cu baie proprie şi cu încălzire centrală. La parter, au bucătărie şi o bibliotecă, în care se pot deconecta seara cu o carte bună şi un pahar de vin, iar în serile calde se pot relaxa în aer liber, conacul având şi o grădină extrem de frumoasă.

Conacul are mobilier tradiţional, piese pictate, dar şi piese noi, care respectă însă stilul, teracote făcute la Mediaş şi multe lucruri, cum sunt, de exemplu, perdelele sau covoarele ţesute, făcute în sat. 

Cei care trec pragul fostei reşedinţe a familiei Appafi plătesc între 40 şi 70 de euro de persoană pe noapte. Dacă se merge însă în grupuri organizate şi se stă mai multe zile, preţul scade. De exemplu, pentru o săptămână, tot conacul poate fi închiriat cu 2.000 de euro, ceea ce înseamnă o medie de 30 de euro de persoană, pe noapte.

Pe lângă conacul Appafi, fundaţia patronată de prinţul de Wales a cumpărat în sat patru case, care au fost restaurate în cel mai pur stil tradiţional, de la exterior până la mobilier şi decoraţiuni. Fiecare casă este dotată cu bucătărie şi baie, iar turiştii scot din buzunar 80 de lei pentru o noapte de cazare.

Moştenitorul coroanei britanice a făcut drumeţii în zonă


Frumuseţea locului l-a fascinat şi pe prinţul de Wales, care a venit de mai multe ori la Mălâncrav. „A venit aici deseori şi s-a dus la drumeţie, că-i place mult. Presupun că-i place foarte mult natura pe care o avem aici, îi place mult pădurea, se plimbă, fie călare, fie pe jos. E un loc liniştit şi cred că prinţul Charles asta apreciază", spune Andrea Rost.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite