Tribunalul și Judecătoria se mută de pe bulevardul Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două instanțe vor funcționa în următorii doi ani și jumătate pe strada J.S.Bach nr. 4, actualul sediu de pe bulevardul Victoriei intrând într-un amplu proces de reparații.

Potrivit unui comunicat remis de Biroul de Presă al Tribunalului Sibiu, ”Tribunalul Sibiu, începând cu data de 28 noiembrie 2011, iar Judecătoria Sibiu începând cu data de 24 noiembrie 2011, își vor desfășura toate activitățile într-un sediu nou. Astfel, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu vor funcționa în imobilul situate pe strada J.S.Bach nr. 4”.

Schimbarea se datorează faptului că,  timp de 30 de luni, sediul de pe bulevardul Victoriei din Sibiu va intra într-un amplu proces de reparaţii, cele mai importante de la inaugurarea acestuia care a avut loc în anul 1904.

Lucrările vor dura doi ani şi jumătate, iar valoarea lor este de aproximativ 16 milioane de lei fără TVA.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite