Trei fete din tabăra de cercetași de la Săliște, recuperate de salvamontiștii sibieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele trei au 15, 16 și 17 ani și au fost aduse de salvamontiști la cabinetul medical din tabără din zona cantonului silvic Niculești. Tot salvamontiștii sibieni au fost solicitați să intervină și pentru găsirea a patru culegători de afine, în zona cantonului Frumoasa, dar și pentru recuperarea unor turiști cărora li s-a stricat mașina de teren în zona Oașa. 

Apelul pentru intervenția în cazul celor trei fete a venit ieri la prânz, de la organizatorii taberei de cercetași de la Săliște.  

Cele trei fete au 15, 16 și 17 ani și au fost aduse de salvamontiști la cabinetul medical din tabără din zona cantonului silvic Niculești.

”Una dintre fete prezenta sindrom febril, o alta a suferit o entorsă iar cea de-a treia era deshidratată”, spune Adrian David, șeful Serviciului Salvamont Sibiu. 

Tot salvamontiștii sibieni au fost solicitați să intervină și pentru găsirea a patru culegători de afine, care s-au rătăcit în zona cantonului Frumoasa. Cei patru au fost găsiți și s-au întors acasă, într-o localitate din județul Hunedoara. 

Tot de ajutorul lor au avut nevoie și trei turiști din Sulina, care au plecat cu o mașină de teren de la pensiunea din Păltiniș unde erau cazați, iar autoturismul li s-a stricat în zona Oașa. 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite